Coronavirus

Carantina de noapte, impusă în România? Ce spune Raluca Turcan

Publicat: 27 oct. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Vicepremierul Raluca Turcan a vorbit despre carantina de noapte în România. Potrivit acesteia, în acest moment se evaluează efectul măsurilor deja luate. Carantina va putea fi pusă în aplicare în cazul în care vă exista o creştere a numărului de cazuri în continuare.

Vicepremierul susține că această măsură a fost luată în mai multe țări și că la un anumit moment dat poate fi o soluție.

Raluca Turcan, despre carantina de noapte

”Am văzut că este o măsură adoptată în alte ţări din jurul nostru, însă noi, în momentul acesta evaluăm efectul măsurilor deja luate. Şi anume, şcoli foarte mult în online, chiar dacă în unele localităţi putea fi aplicat scenariul hibrid, dacă se solicită şi există un riscă, să poată să se desfăşoare şcoala online, de asemenea, restricţionarea activităţii în cinematografe, teatre, restricţionarea evenimentelor private. Vrem să vedem exact ce efect au aceste măsuri. Dacă va exista o creştere, probabil că vom evalua, pe traseu, alte prosibile măsuri. Ne uităm ce se întâmplă la noi în ţară cu ce s-a făcut până acum şi cu ce se întâmplă în alte ţări cu măsuri deja luate”, a declarat Raluca Turcan, la Digi24, luni seară.

Ce a spus vicepremierul despre situația din Capitală

Cu privire la situația din București, Raluca Turcan a adăugat că mai sunt şapte zile, după care se va evalua care vor fi măsurile ce se vor aplica.”Evaluările se fac la 14 zile. Aceasta este perioada de incubaţie şi practic de apariţie a efectelor unor măsuri. În Bucureşti avem o săptămână trecută, mai avem o săptămână după care evaluăm ce se impune să mai facem. Nu pot să pun eu acum degetul pe carantina de noapte. Vom vedea ce ne spun specialiştii şi ce se întâmpă şi în alte ţări. Mai avem 7 zile în care vedem ce se întâmplă cu ţările care au luat deja această măsură, ce efect a avut măsura în alte ţări şi de asemenea, dacă la noi, cu măsurile pe care le-am luat deja o să avem o scădere”, a mai declarat Turcan.

După ce incidenţa cumulată a cazurilor a trecut de 3 la mia de locuitori, Capitala se află în scenariul roșu.

Evenimentele private, principala cauza de infectare cu noul coronavirus în viziunea Ralucăi Turcan

Raluca Turcan a precizat că principala cauza de infectare cu noul coronavirus ar fi evenimentele private. Vicepremierul a declarat că, acolo unde rata de incidenţă a depăşit 3 la mia de locuitori, acestea au fost interzise.

„Sănătatea publică e prioritate 0. (…) Am închis şcolile unde incidenţa este peste 3 la mia de locuitori. N-am mai permis evenimentele private, care au fost pe toate analizele noastre principala sursă de infectare şi de extindere a infecţie. În localităţile cu incidenţa peste 3 la mia de locuitori s-au închis teatrele, cinematografele, avem măsuri de restricţie privind purtarea măştii. Şi poliţia îşi face datoria”, a declarat Raluca Turcan.

Întrebat sâmbătă la Arad dacă este luată în calcul o decizie privind restricţionarea liberei circulaţii pe timp de noapte, Ludovic Orban a spus că în cazul în care tot mai multe localităţi trec de pragul de 3 cazuri de coronavirus la mia de locuitori, inclusiv Capitala, că este în evaluare o astfel de hotărâre.

Adauga un comentariu