Actualitate

Care este puterea numelui primit la botez. Rolul nebănuit pe care îl are asupra ta

Publicat: 29 oct. 2020
puterea numelui primit la botez
Numele de băieți și fete au o anumită semnificație care se răsfrânge asupra persoanei care-l poartă

Puțină lume știe despre puterea numelui primit la botez, dar și despre rolul și influența acestuia asupra personalității noastre. De asemenea, numele de băieți și fete au o anumită semnificație care se răsfrânge asupra persoanei care-l poartă.

Numele fiecăruia dintre noi are o origine mai mult sau mai puțin cunoscută. Fără a fi dovedit științific, se spune că acesta va avea o anumită influență asupra personalității noastre. De asemenea sunt nume care ar trebui evitate.

Puterea numelui primit la botez

„Nomen omen”, în traducere „numele este omul” sau „un nume, un destin”, este o expresie din limba latină, care întărește ideea că există o strânsă legătură între numele primit la botez şi destinul acestuia.

Multe dintre numele folosite şi în România sunt de origine latină, grească, germană sau salvă. Însă, și-au mai pierdut din rezonanță, dacă stăm să ne gândim că, în trecut, numele reprezenta un fel de poreclă ce evidenția calitatea sau defectul unei persoane sau ceea ce îşi doreau părinţii să devină copilul botezat într-un fel anume.

Mai mult, în tradiţia noastră, există conceptul conform căruia unui copil care este grav bolnav, iar medicul nu mai găseşte leac, trebuie să i se schimbe numele de botez, pentru a i se schimba soarta și pentru a primi o șansă la viață.

Semnificația celor mai cunoscute nume de fată

  • Alina, Adelina (origini germane, cel mai probabil) – derivat de la Adal care înseamnă preţios, iubit
  • Ana (ebraică) – înseamnă milă, bunăvoinţă
  • Andreea (greacă) – fiinţă umană, bărbat. Semnifică o persoană luptătoare, curajoasă
  • Aurelia, Aura (latină) – înseamnă aur, din aur, conducător
  • Alexandra, Alexia (greacă) – înseamnă a apăra, bărbat, om. Numele semnifică „cea care îi apără pe oameni”
  • Bianca (latină) – semnifică ceva alb, curat, strălucitor
  • Bogdana (slavonă) – înseamnă „darul lui Dumnezeu”
  • Clara (latină) – semnifică strălucitor, luminos
  • Cristina, Cristiana (latină) – indică o persoană care crede în Hristos
  • Dana, Daniela (ebraică) – are semnificaţie religioasă: „Dumnezeu a judecat”
  • Diana (latină) – înseamnă zeiţă
  • Elena (greacă) – înseamnă torţă sau rază de soare
  • Ema, Emanuela – are semnificaţie religioasă şi se referă la prezenţa divină
  • Florina (latină) – înseamnă floare, parfum sau frumuseţe
  • Georgeta (greacă) – înseamnă muncitor al pământului, fermier
  • Ionela (ebraică) – înseamnă Binecuvântarea lui Dumnezeu, milă, milostiv
  • Irina (greacă) – şi semnifică pace
  • Laura, Lorena (latină) – semnifică o persoană victorioasă
  • Livia (latină) – înseamnă invidia
  • Maria, Miriam (ebraică) – înseamnă picătură de apă de mare sau doamnă, stăpână
  • Paula (latină) – înseamnă mic, umil
  • Petra, Petruţa (geacă) – înseamnă piatră
  • Raluca (slavă) – înseamnă bucurie
  • Sofia, Sonia (greacă) – înseamnă înţelepciune
  • Tamara (ebraică) – înseamnă palmier
  • Valentina (latină) – înseamnă puternic, sănătos.

Ce semnficație au cele mai întâlnire nume de băieți

  • Alexandru (greacă) – semnifică „protectorul omului”
  • Augustin (latină) – semnifică „cel care trezește viața, cel care împarte binefaceri”
  • Cezar (latină) – înseamnă că orice om, indiferent dacă este bun sau rău, poartă ceva divin în el
  • Cătălin (slavă) – semnifică puritate
  • Codrin (originea este incertă) – semnifică pădure, dumbravă
  • Costin – cel care este ferm, hotărât și statornic
  • Cristian (latină) – cel care crede în Hristos
  • Daniel (ebraică) – Dumnezeu ne judecă și ne răsplătește doar după faptele noastre
  • David (ebraică) – se traduce prin iubit
  • Dragoș (slavă) – semnifică drag, iubit, îndrăgit
  • Eduard – semnifică bogat, apărător al bogăției
  • Emil (latină) – înseamnă concurent
  • Felix (latină) – semnfică fericire
  • Florin (latină) – înseamnă înflorit, înfloritor
  • Gabriel (ebraică) – semifică „Dumnezeu este puternic”
  • George (greacă) – semnifică agricultor, fermier
  • Ilie (ebraică) – ne reamintește cât de imporant este să ne păstrăm credința
  • Ioan – amintește de dragostea și mila nesfârșită a lui Dumnezeu pentru noi
  • Iustin (latină) – înseamnă drept, just
  • Luca (greacă) – semnifică lumină, blond, răsăritean
  • Lucian (latină) – semnifică „a face lumină”
  • Matei (ebraică) – semnifică darul lui Dumnezeu
  • Mihai (ebraică) – înseamnă „cine este EL”
  • Mircea (slavă) – semnifică pace, lume
  • Nicholas (greacă) – înseamnă a învinge, victorie
  • Octav (latină) – simbolizează divinitatea, adică bunătate și perfecțiune
  • Radu (slavă) – înseamnă bucuros
  • Robert (germană) – faimă, strălucitor, celebru
  • Ștefan (greacă) – înseamnă coroană
  • Tudor (greacă) – înseamnă zeu, divin
  • Vlad (slav) – înseamnă a conduce, a stăpâni.

Așadar, există mai mult de o fărâmă de adevăr între puterea numelui primit la botez și destinul acelei persoane.





Adauga un comentariu