Actualitate

Carmen Haiducu, despre Mircea Beuran: „Nu a fost o plăcere, e de toată jena”

Publicat: 14 feb. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Carmen Haiducu despre Mircea Beuran Nu a fost o plăcere e de toată jena

Carmen Haiducu, medicul care i-a dat mită 10.000 de euro profesorului Mircea Beuran, face lumină în acest caz. Aceasta afirmă că s-au pus presiuni asupra ei și că a fost convinsă că altfel nu are nicio șansă să ocupe postul dorit.

„Am discutat personal cu domnul profesor. Nu este o victimă, așa cum se prezintă la tv. Nu trebuie să se preteze la așa ceva. Pentru mine nu a fost o plăcere, e de toată jena. Acest sistem este corupt. Dacă aveam o altă variantă decentă, aș fi optat pentru acea opțiune.

Am mers în cabinetul dumnealui și am discutat acele lucruri. Până să primească această sumă a spus că ocuparea unui astfel de post este imposibilă. După ce i-am dat banii, în cabinetul dumnealui, a zis că e posibil. Am fost singuri când i-am dat banii.

Am purtat aceste discuții referitoare la acest post, nu s-au concretizat. Nu e o atitudine demnă de un profesor. Sun medic specialist chirurg și am contract de gărzi cu Spitalul Floreasca. Am fost constrânsă să ajung în această situație.”, a spus Carmen Haiducu.

Adauga un comentariu