Cancan

Carmen Harra nu își mai dorește un iubit, din cauza unei previziuni avute în urmă cu 30 de ani

Publicat: 30 aug. 2021
Carmen Harra
Carmen Harra și-a iubit nespus de mult soțul cu toate că știa că bărbatul nu va apuca vârsta de 60 de ani

Carmen Harra, cunoscuta prezicătoare româncă stabilită în America, nu vrea să-și mai refacă viața amoroasă din cauza unei previziuni. Aceasta a fost căsătorită o perioadă destul de lungă, însă și-a pierdut soțul în urmă cu zece ani. Totodată, ea spune că i-a prevestit moartea încă de acum 30 de ani, ceea ce a fost deosebit de dureros pentru ea.

Carmen Harra este o cântăreață de muzică ușoară, pop-dance, latino și scriitoare stabilită în America din anul 1983. Ea a început să cânte de la 9 ani, dar și-a început cariera la 16 ani sub numele Carmen Mureșan. Între anii 1979 și 1987 a făcut parte din grupul muzical Trio Expres. Născută pe 25 martie 1955, la Bistrița, Doina Carmen Mureșan a devenit foarte cunoscută în ultimii ani pentru previziunile pe care le face despre anumite persoane publice dar și situații fie din țara noastră, ori de peste tot în lume.

Carmen Harra, previziuni fatidice

Cunoscuta prezicătoare a trăit o frumoasă poveste de dragoste pe tărâm american care s-a sfârșit trist. Astfel, în urmă cu 12 ani, Carmen Harra anunța moartea soțului ei, lucru pe care l-a prevăzut chiar de la căsătorie. Astfel, ea a mărturisit că acesta este și motivul pentru care nu și-a mai refăcut viața amoroasă, chiar dacă nu este la o vârstă foarte înaintată.

Fosta solistă a grupului Trio Expres este așadar văduvă din 2009 și a ales să nu-și mai refacă viața sentimentală. Așa cum a mărturisit în dese rânduri, darul său și acele previziuni pe care le-a avut de-a lungul timpului Carmen Harra nu au ajutat-o în viața sentimentală. Ea nu își dorește o relație pasageră, ci una de lungă durată, iar acest lucru, după cum s-a văzut, nu este posibil.

„Eu sunt genul de om care nu caută iubiri pasagere, caut ceva care să reziste și nu am găsit încă ce căutam eu. Aici e defectul viziunilor mele, că pot să văd într-un om mai mult decât ar trebui să văd. Pe mine nu mă minte un bărbat, în general lumea nu mă minte. Mă prefac și îi las să mă mintă”, a recunoscut prezicătoarea.

Carmen Harra a prezis moartea soțului său

În trecut, când Carmen Harra s-a căsătorit cu bărbatul visurilor sale, știa că acesta nu ajunge la vârsta de 60 de ani. Soțul ei, Virgil Nicodivi, s-a stins din viață la vârsta de 59 de ani din cauza unei boli necruțătoare: acesta avea cancer la plămâni. Timp de aproape 30 de ani, prezicătoarea a ținut secret faptul că sufletul ei pereche va muri înainte de a împlini vârsta de 60 de ani. În urmă cu mai mulți ani, ea a spus despre cel care i-a furat inima că s-au cunoscut, iar după trei săptămâni s-au căsătorit.

„L-am cunoscut pe cel care avea să devină soţul meu şi ne-am căsătorit după trei săptămâni. Eram noi doi împotriva lumii. Era un sentiment intens, care a continuat şi după trecerea lui în nefiinţă. Când am calculat data de naștere a soțului meu, atunci când l-am cunoscut, în calculele mele era că omul ăsta nu o să ajungă la vârsta de 60 de ani. Și chiar așa a și fost. Înainte de a murit, eu i-am spus «vezi că pe plămânii tăi este o problemă». Era inevitabil. Sunt lucruri pe care nu le putem schimba”, mărturisea Carmen Harra.

Carmen Harra și Virgil s-au îndrăgostit la prima vedere în pofida acelei previziuni fatidice care i-a anunțat moartea. Și totuși, dragostea prezicătoarei pentru soțul său s-a păstrat și după decesul acestuia, din anul 2009.




Adauga un comentariu