News Flash:

Carne confiscata

24 Octombrie 2005
1046 Vizualizari | 0 Comentarii
Peste o suta kilograme de carne au fost confiscate vineri seara de medicii veterinari de la Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Iasi deoarece era comercializata in conditii improprii. Inspectorii sanitar - veterinari sustin ca mai multe persoane din satul Horlesti au avut nevoie de ingrijiri medicale dupa ce au mancat carne cumparata din localitate. "Am primit la Directie o solicitare de a verifica targul de carne din satul Horlesti deoarece mai multi localnici au ajuns la spital dupa ce au consumat carne cumparata de aici. Am fost in acest targ si am constatat ca trei localnici comercializau carne fara sa aiba documente de provenienta a marfii si fara sa anunte medicul veterinar. Mai mult decat atat, carnea era vanduta in conditii improprii, adica pe scanduri si pungi de plastic", a declarat Nicolae Ivanciu, medic veterinar in cadrul DSVSA Iasi. Cele trei persoane care comercializau ilegal carne de vita si porc au fost sanctionate cu cate o amenda de 10 milioane lei (1.000 lei noi) si urmeaza sa fie cercetate de politisti. In doar cateva saptamani, de cand DSVSA si Inspectoratul Judetean de Politie colaboreaza pentru combaterea furturilor de animale si vanzarea ilegala a acestora, a fost confiscata peste o jumatate tona de carne. Pentru a nu avea probleme la un eventual control, comerciantii trebuie sa dovedeasca, cu documente legale, ca sunt proprietarii animalului sacrificat sau ca acesta a fost cumparat de la cineva. Pe langa acesta, trebuie sa prezinte si certificat sanitar-veterinar eliberat de medicul veterinar din comuna in care a fost sacrificat animalul si autorizatia sanitar-veterinara a autoturismului cu care este transportata marfa.
Cerasela APOSTU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1197 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014703 (s)