News Flash:

Case izolate din cauza inundatiilor

26 Iulie 2008
882 Vizualizari | 0 Comentarii
Case izolate din cauza inundatiilor
• In satul Giurgesti din comuna Costesti, 180 de locuinte au ramas izolate din cauza inundatiilor • Prefectul spune ca populatia nu ar trebui sa se ingrijoreze deoarece debitul apelor este in scadere


Ca urmare a precipitatiilor abundente de pe raza judetului Iasi, Institutia Prefectului a prezentat un raport preliminar privind zonele afectate de inundatii. Astfel, in satul Giurgesti din comuna Costesti, 180 de locuinte au ramas izolate din cauza inundatiilor. "Din pacate, prognozele hidrologice si meteorologice s-au adeverit. Judetul a fost pus la incercare in ultimele 24 de ore (de marti pana miercuri- n.r.). Daca este sa comparam situatia cu cea din 2005, care reprezinta un reper nefericit, putem declara ca in acest an am depasit cu binisor situatia de atunci. Toate structurile au participat la actiunea de marti noapte din judet. Printr-un efort conjugat am reusit sa prevenim unele situatii. In satul Giurgesti, accesul auto este imposibil, iar cel pietonal este extrem de anevoios", a declarat prefectul Marius Bodea. Localitatea va beneficia de ajutoare din rezerva nationala, ce constau in cinci tone de apa minerala, iar Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta urmeaza sa aprovizioneze localitatea cu apa potabila pentru gatit. Localnicii care au case variate sau avariate vor primi despagubire doar daca acestea au autorizatie de constructie. "Se va face o situatie exacta a gospodariilor, iar in cazul celor autorizate se va trimite o lista cu acestea la Bucuresti pentru solicitarea despagubirilor", a mai spus Bodea. In judet au fost mai multe localitati afectate unde au fost observate intr-un raport de ieri dimineata case avariate sau distruse. Astfel, in Targu Frumos au fost identificate 15 case variate si 25 de anexe inundate, in comuna Costesti 45 de case avariate si una distrusa. Mai mult, aici doua poduri au fost afectate, 300 de fantani au fost inundate si 200 de animale au fost gasite moarte. In ceea ce priveste orasul Harlau, din doua case afectate, una a fost distrusa.

La Iasi, canalizarea nu a facut fata

In municipiul Iasi, din cauza cantitatii mari de apa pluviala, in unele zone capacitatea canalizarii a fost depasita. Este vorba de sos. Arcu, str. Canta, str. Pacurari, str. Zugravi, zona Podului de Piatra, bdul. Nicolae Iorga, zona Bazar sau str. Manta Rosie. "Pentru a rezolva situatia s-a luat legatura cu dispecerul Salubris si cu cei de la Apa-Canal pentru a interveni la degajarea gurilor de canal in zonele in care s-au format acumulari de apa", a precizat Andrei Trofor, purtatorul de cuvant al primariei.
Cu toate acestea, prefectul spune ca populatia ar trebui sa se calmeze. "Nu trebuie sa panicam populatia deoarece debitul la aceasta ora este in scadere", a conchis prefectul.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1395 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014548 (s)