News Flash:

Casiera de la Primăria Vicovu de Jos, acuzată că fură din banii oamenilor

19 Iulie 2010
1792 Vizualizari | 0 Comentarii
O situaţie gravă, dacă lucrurile stau aşa cum sunt reclamate, trebuie verificată la Primăria comunei Vicovu de Jos, unde unul dintre funcţionari – casiera Primăriei, Mihalina Mutescu, este acuzat de oameni din sat că şi-ar fi însuşit din banii cuveniţi cetăţenilor în contul unor subvenţii pentru combustibil. Maria Parghie, din comuna Vicovu de Jos, care locuieşte la casa cu numărul 417 din localitate, a arătat ce i s-a întamplat: “Am mers să scot banii pentru încălzire, la Primărie. Cand am ajuns la doamna casieră şi i-am cerut banii, ea mi-a spus că banii i-am luat şi m-a întrebat pentru ce am mai venit. Eu zic că ea, ori altcineva, a semnat în dreptul meu şi a luat banii”, a declarat Maria Parghie, care a spus că nu atat suma pe care trebuia să o primească şi a fost luată de alţii – 480 de lei, este principala ei supărare, ci situaţia în sine. “Am fost certată de doamna Lina şi dată afară. Cand i-am spus că semnătura nu este a mea şi am făcut observaţia că nu îmi recunosc semnătura, a început să răcnească la mine şi m-a scos afară din birou, spunandu-mi că nu mai am ce să caut la Primărie, în special în biroul ei”, a spus Maria Parghie. Primarul comunei Vicovu de Jos, Constantin Mutescu, a declarat că a aflat despre cazul semnalat de Maria Parghie de la oamenii din sat, nu a făcut deocamdată un demers oficial, pentru că a avut pe cap problemele pricinuite comunei de inundaţiile din această vară. “Vom face verificări în urma sesizării doamnei Parghie şi, dacă acestea se vor confirma, vom lua măsuri conform legii”, a declarat primarul Constantin Mutescu. (Sursa - Obiectiv)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1249 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016053 (s)