News Flash:

Casnicie transformata in iad

1 Noiembrie 2008
1585 Vizualizari | 2 Comentarii
Casnicie transformata in iad
• Zeci de femei traiesc zilnic un adevarat calvar din cauza sotilor care le agreseaza fizic si verbal • Andreea este una dintre femeile care 13 ani a stat si a luat bataie de la barbatul care i-a jurat dragoste vesnica • Aceasta este una din femeile care a avut curajul sa spuna stop si sa isi ia viata de la capat • Acum se afla in siguranta si vrea sa isi construiasca o noua casa in care sa cultive armonia


Timp de 13 ani a tacut si a indurat fiecare palma sau pumn primit din partea barbatului cu care s-a casatorit din dragoste. Toata fericirea si declaratiile de dragoste s-au spulberat in momentul in care a aparut pe lume primul copil. Barbatul avea mereu chef de distractii si nu vroia sa isi asume responsabilitatea in casatoria pe care o incheiase.

Andreea, in varsta de 35 ani, a trait nici mai mult nici mai putin de 13 ani alaturi de un barbat care, din iubirea vietii ei, se transformase intr-o adevarata bestie. A indurat fiecare lovitura, fiecare vorba urata doar de dragul copiilor pe care ii avea impreuna cu el. A vrut doar ca micutii pe care ii crestea cu drag si care au ramas singurul motiv de fericire al femeii sa nu simta lipsa tatalui. Insa ura tatalui a inceput sa se reverse usor-usor si asupra micutilor, care in loc de o vorba buna si de afectiune primeau injuraturi grele. Andreea era abonata saptamanal la crizele de furie ale sotului. Acesta isi descarca nervii pe corpul nevinovat al femeii. Singura vina a acesteia era legata de faptul ca a devenit sotia lui si ca il iubea nespus de mult. Insa, odata cu trecerea anilor, bataile deveneau tot mai dure, iar din dragostea care i-a unit la inceput a ramas doar praful. Andreea este una dintre femeile care au fost batute de sot si care au avut curajul sa renunte la relatie pentru a incepe o viata noua si independenta. De mai bine de trei saptamani a decis sa isi ia viata de la capat in propriile maini si sa isi construiasca un nou viitor. A plecat de acasa si in prezent este una dintre mamele care sunt gazduite si ajutate sa se puna pe picioare de Centrul social pentru ocrotirea femeilor victime ale violentei domestice. "Pentru binele copiilor m-am decis sa plec. Ei trebuie sa duca o viata linistita, nu in scandal si batai. De 13 ani sunt casatorita si de la bun inceput a devenit violent. Dar au venit copiii si am vrut sa aiba un tata si nici nu aveam unde sa ma duc. Consuma mult alcool si incepea sa devina violent si cand era treaz. A renuntat la noi pentru bautura", povesteste femeia. Andreea sustine ca aici este singurul loc in care a inceput din nou sa se simta in siguranta, asta dupa ce ani la randul a stat noapte de noapte cu bagajele pregatite si gata de fuga.



Vrea sa dea divort

In nenumarate randuri, Andreea a incercat sa fuga de acasa cu cei trei copii si sa scape de iadul in care traia. Chiar daca a mai avut incercari de a pleca de acasa, mereu se intorcea la sotul ei. Andreea se ducea la parinti pentru a-si proteja copiii si pentru a scapa de loviturile bestiei. Insa barbatul se ducea dupa ea cu bata si toporul, facea scandal si era nevoita sa se intoarca din nou in calvar. "Ne-am mai despartit de nenumarate ori, ma duceam la parinti, dar venea si facea scandal. Imi fura copilul de la scoala daca ma mutam la parinti si de frica ma intorceam acasa", a precizat Andreea. De data aceasta, femeia este decisa sa scape de sotul ei si intentioneaza sa deschida un proces de divort. Mai mult, Andreea vrea sa isi protejeze copiii si va solicita decaderea barbatului si din drepturile parintesti. Asta deoarece pentru barbat copiii nu erau decat o unealta de bataie si de aplicat injuraturi. Copilul cel mai mare al femeii era terorizat de tata, nu avea voie sa se joace sau sa iasa din casa si sa aiba prieteni. Tot ce isi doreste acum Andreea este sa isi inceapa o noua viata, linistita si sa isi construiasca o noua casa. Nu vrea ca anii sa mai treaca pe langa ea si sa fie mereu lovita. "Anii au trecut pe langa mine fara sa ma bucur de ei. Nu am fost respectata absolut deloc. O sa incerc sa imi ridic o casa si sa ma descurc singura si sa imi cresc copiii", a mai spus femeia.



Zeci de femei trec prin acelasi cosmar

In prezent, in Centrul social pentru ocrotirea femeilor victime ale violentei domestice sunt adapostite si incearca sa isi refaca viata sase mame, care au alaturi 16 copii. In cursul acestui an au fost asistate in centru 20 de femei, iar anul trecut 34. Insa multe femei nu ajung in acest centru si stau sa primeasca bataie din partea sotilor pentru ca le este frica sa ceara ajutor. Sunt si femei, un procent de 40 la suta, care odata ce au ajuns in centru, se razgandesc si se intorc din nou acasa. Cele mai multe femei care cad victime ale sotilor provin din mediul rural. Odata ajunse in centru, femeile beneficiaza de un adapost sigur pana reusesc sa se puna pe picioare sau pana la rezolvarea situatiei de criza. Tot aici, acestea primesc si asistenta juridica gratuita daca vor sa deschida un proces de divort.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

lili  | #46813
cesti barbati ar trebui batuti mar sa vada si ei cum e.imi pare rau de biata femeie.dar ar fi tebuit sa plece de la prima bataie sa nu mai sufere atat.
gospodarul  | #46814
Violenta in familie este o ramasita aa vechiului sistem.
Atunci cand o femeie se plange ca a fost lovita, politia vine si amendeaza pe cel ce a lovit-o si pleaca linistita, iar femeia aeste din niu lovita, ba mai mult participa si cu bami sa plateasca amenda.
Pana cand oare se va proceda astfel?
Normal ar fi ca in momentul cand se reclama o violenta in familie, femeia si copii sa fie protejati, persoana violenta ur,and a fi retinuta cel putin 72 ore si punandu-ise in vedere, ca la urmatoarea abatere face puscarie cel putin 3 lumi.
La noi dupa ce se sesizeaza presa, incep sa apara si cei de la protectia copilului, a familie si sa anunte ca vor lua masuri (apa de ploaie).
Sunt barbat, am 30 de ani de casnicie, dar niciodata nu mi-am lovit sotia cu toate ca certuri au mai fost (ca in orice casa). Nu sunt de acord cu violenta si cred ca cei ce sunt violenti au comportamente de animale salbatice.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1412 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020301 (s)