News Flash:

Casuneanu i-a dat bani senatorului Voicu, de frica

28 Mai 2010
1417 Vizualizari | 0 Comentarii
Costel Casuneanu
Costel Casuneanu a declarat atat procurorilor, cat si în fata instantei, cu ocazia judecarii cererii de arestare preventiva a sa, ca a fost intimidat de Voicu si ca i-a dat acestuia bani de teama ca senatorul ar putea ajunge ministru de Interne si ca, în cazul unui refuz, s-ar putea razbuna. Potrivit rechizitoriului cauzei, întocmit de Directia Nationala Anticoruptie (DNA) si obtinut de Mediafax, omul de afaceri Costel Casuneanu afirma ca l-a perceput pe Catalin Voicu drept "o persoana puternica, în sensul ca era înconjurat de oameni foarte puternici". "Uneori, din dorinta de a lasa o impresie favorabila în privinta sa, sub aspectul puterii pe care o are în viata publica, (Voicu, n.r.) vorbea despre relatiile sale cu oameni politici, magistrati, avocati, generali, persoane cu functii de conducere din Politia Romana, persoane din serviciile secrete. Cred ca proceda în acest mod deoarece voia sa ma impresioneze si sa-si etaleze puterea care nu era numai la nivel declarativ, ci i-am perceput-o si prin prisma persoanelor pe care le-am vazut în anturajul sau", spune omul de afaceri Costel Casuneanu, citat de procurori în rechizitoriul întocmit în cazul Voicu. Exemplificand, Casuneanu nominalizeaza cateva dintre persoanele "importante" pe care le-a vazut în anturajul senatorului Catalin Voicu: generalul Isac, prezentat lui Casuneanu ca "facand parte din serviciile secrete", generalul Suceava de la Academia de Politie, generalul Marin de la SRI, Marian Vanghelie, Dan Nica, Viorel Hrebenciuc sau "domnul Georgescu de la DGA" (Directia Generala Anticoruptie a Ministerului de Interne, n.r.). In fata judecatorilor instantei supreme, Casuneanu declara, în 9 aprilie, ca Voicu i-a inspirat frica. "Arat ca Voicu mi-a inspirat frica la ideea ca o persoana ca el ar putea sa ajunga ministru de Interne, pentru ca «te leaga imediat», purtam aceasta idee în subconstientul meu", afirma Casuneanu în declaratia din 9 aprilie din fata instantei supreme, document citat în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA. Procurorii arata, de altfel, în mai multe fragmente ale rechizitoriului ca aceasta "aparare" pe care si-a pregatit-o Casuneanu, si el trimis în judecata alaturi de Voicu, a fost axata pe negarea acuzatiei de cumparare de influenta si sustinerea ideii ca, desi nu credea în interventiile lui Voicu, i-a dat acestuia în mai multe randuri bani, cu titlu de împrumut desi nu-i era clar ca-i va primi înapoi, de frica sa refuze cererile unui posibil viitor ministru de Interne. Senatorul Catalin Voicu, judecatorul Florin Costiniu si oamenii de afaceri Costel Casuneanu si Marius Locic au fost trimisi în judecata de procurorii DNA pentru trafic de influenta, complicitate la trafic de influenta, cumparare de influenta si, respectiv, fals în înscrisuri sub semnatura privata. Procesul în care cei patru vor fi judecati va începe în 14 iulie la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4541 (s) | 22 queries | Mysql time :0.338630 (s)