Stiri si curiozitati

Cât câștigă un profesor universitar? Află care sunt salariile de bază pentru funcţiile din învăţământ

Publicat: 19 sept. 2022
teancuri de monede așezate în ordine crescătoare
Funcția de profesor universitar se ocupă prin concurs.

Te întrebi cât câștigă un profesor universitar? Află, în rândurile următoare, care sunt salariile de bază pentru funcțiile din învățământ.

A fi profesor universitar înseamnă a deține cea mai înaltă funcție didactică în învățământul superior din România. Aceasta funcție este superioară celei de Conferențiar universitar. În cercetare, se echivalează cu funcția de Cercetător științific gradul I.

De precizat este că funcția de profesor universitar se ocupă prin concurs. Potrivit legii, candidații trebuie să îndeplinească o serie de condiții, cum ar fi: deținerea diplomei de doctor, deținerea titlului de medic primar în cazul învățământului superior medical, obținerea abilitării sau îndeplinirea standardelor minimale propuse de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare și adoptate de Ministerul Educației Naționale și îndeplinirea standardelor stabilite la nivelul Universității sau facultății.

Iată cât câștigă un profesor universitar și ce activități desfășoară.

un profesor universitar cu spatele
A fi profesor universitar înseamnă a deține cea mai înaltă funcție didactică în învățământul superior din România.

Cât câștigă un profesor universitar?

Un profesor universitar/cercetător științific I primește salariul în funcție de vechimea în învățământ/cercetare. Astfel, un profesor cu vechime de peste 40 de ani câștigă 6935 lei, un profesor care a predat între 35 și 40 de ani primește 6453 lei, iar un profesor cu 30-35 ani vechime câștigă 5999 lei. De asemenea, un profesor care a predat între 25-30 de ani primește 5575 lei, un profesor cu vechime de 20-25 ani câștigă 5255 de lei, un profesor cu 15-20 de ani vechime între 4783 lei și 4903 lei (gradația 4, respectiv gradația 5), un profesor cu vechime de 10-15 ani primește 4305 lei, 4413 lei și 4523 lei (în funcție de gradația, 3, 4 și respectiv 5), iar un profesor cu vechime între 6 și 10 ani primește 2991 (gradația 1), 3141 (gradația 2), 3298 (gradația 3), 3380 (gradația 4) și 3465 (gradația 5).

Un Conferenţiar universitar/ cercetător ştiinţific II câștigă, în funcție de vechimea în învățământ, astfel: 4475 lei (peste 40 de ani), 4394 lei (35-40 de ani), 4141 lei (30-35 de ani), 4014 lei (25-30 de ani), 3806 lei (20-25 de ani), 3520 lei (15-20 de ani, gradația 4), 3608 (15-20 de ani, gradația 5), 3140/ 3219/3299 lei (10-15 ani, gradația 3,4 și 5), 2599/ 2729/ 2797/ 2867 lei (6-10 ani, gradațiile 2, 3, 4 și 5) și 2460/ 2583/ 2712/ 2780/ 2849 lei (3-6 ani vechime, gradațiile 1, 2, 3, 4 și, respectiv, 5).

Un Asistent universitar/ cercetător ştiinţific primește următorul salariu: 2762 lei (35-40 de ani vechime), 2743 lei (30-35 ani), 2724 lei (25-30 de ani), 2705 lei (20-25 ani), 2620/ 2686 lei (15-20 de ani, gradațiile 4 și 5), 2537/ 2600/ 2665 (10-15 ani), 2398/ 2518/ 2581/ 2645 lei (6-10 ani), 2265/ 2378/ 2497/ 2560/ 2624 lei ( 3-6 ani) și 2095/ 2252/ 2365/ 2483/ 2545/ 2609 (până la 3 ani).

Potrivit lege5.ro, salariile de bază prevăzute reprezintă nivelul minim, iar nivelul maxim se stabileşte prin majorarea acestuia cu 70%. Încadrarea între limite se face, anual, pe baza criteriilor aprobate de senatul universitar.

bancnote de 100 de lei în mâinile unei persoane
Un profesor universitar/cercetător științific I primește salariul în funcție de vechimea în învățământ/cercetare.

Ce activități desfășoară un profesor universitar?

În conformitate cu statul de funcții, profesorul universitar desfășoară activități didactice și de cercetare. În ceea ce privește norma didactică a unui profesor universitar, aceasta este de șapte ore convenționale, din care cel puțin patru activități de predare și poate include: activități de predare; activități de seminar, lucrări practice și de laborator, îndrumare de proiecte de an; îndrumarea elaborării lucrărilor de licență; îndrumarea elaborării disertațiilor de master; îndrumarea elaborării tezelor de doctorat (în cazul deținerii abilitării) sau alte activități didactice, practice și de cercetare științifică înscrise în planurile de învățământ.

De asemenea, un profesor universitar se ocupă de conducerea activităților didactico-artistice sau sportive, activități de evaluare, tutorat, consultații, îndrumarea cercurilor științifice studențești, a studenților în cadrul sistemului de credite transferabile ori de participarea la consilii și în comisii în interesul învățământului.

O serie de alte activități constau în deținerea funcției de Conferențiar universitar sau de Profesor universitar, și anume: membru în comisii de doctorat, membru în organisme consultative ale Ministerului Educației Naționale, membru în comisiile pentru concursul de ocupare a funcțiilor de îndrumare și de control ale unui inspectorat școlar și membru în comisiile pentru concursul de ocupare a funcțiilor de îndrumare și de control din Ministerul Educației Naționale.

un profesor cu ochelari care le vorbește studenților
În conformitate cu statul de funcții, profesorul universitar desfășoară activități didactice și de cercetare.



Comentarii
Adauga un comentariu