Sanatate

Cât de bun este laptele pentru arsurile la stomac? Sfaturi pentru a calma pirozisul

Publicat: 27 mai 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cât de bun este laptele pentru arsurile la stomac Sfaturi pentru a calma pirozisul
În cazul arsurilor gastrice, recomandat este laptele cu conținut scăzut de grăsimi sau fără grăsimi.

Probabil ați auzit că laptele este bun pentru arsurile la stomac, dar există și alte băuturi care vă pot ajuta în acest sens. Descoperiți, în rândurile care urmează, câteva sfaturi pentru a calma pirozisul.

Arsurile la stomac (în termeni medicali, pirozis) sunt cauzate de numeroși factori, în special de afecțiunile gastrice sau de un stil de viață nesănătos și dezechilibrat. Mai mult, pirozisul se poate instala și ca urmare a unei mese copioase, dar dacă se manifestă regulat sau crește în intensitate, este necesar să vă adresați medicului.

Arsurile gastrice își fac apariția în momentul în care conținutul din stomac ajunge în esofag și îl irită. Acest lucru se întâmplă atunci când sfincterul esofagian nu mai funcționează corect sau este slăbit.

un bărbat care are arsuri gastrice
Arsurile la stomac (în termeni medicali, pirozis) sunt cauzate de numeroși factori, în special de afecțiunile gastrice sau de un stil de viață nesănătos și dezechilibrat.

Cât de bun este laptele pentru arsurile la stomac? Iată ce alte remedii te mai pot ajuta

În cazul arsurilor gastrice, recomandat este laptele cu conținut scăzut de grăsimi sau fără grăsimi. În schimb, simptomele se pot agrava, dacă beți lapte cu conținut ridicat de grăsimi. Foarte eficient este și laptele de migdale, deoarece este alcalin și poate neutraliza aciditatea.

Mai bun decât laptele este ceaiul de ghimbir. Acesta este un calmant natural pentru stomac și contribuie la reducerea producției de acid gastric.

De asemenea, dacă vă confruntați cu arsuri gastrice, puteți folosi suc de lămâie. Este suficient să amestecați o lingură de suc de lămâie într-un pahar cu apă caldă. Consumați lichidul pe stomacul gol și repetați acest proces în fiecare dimineață, până când simptomele dispar. Remediul ameliorează semnele refluxului acid și contribuie la menținerea unui echilibru adecvat de acizi în stomac.

Pentru a diminua intensitatea durerii provocate de arsurile gastrice, puteți lua o linguriță de miere de albine.

Nici bicarbonatul de sodiu nu ar trebui evitat, atunci când vă confruntați cu arsuri la stoamc. Puneți o jumătate de linguriță de bicarbonat de sodiu într-un pahar cu apă și amestecați. Beți rezultatul după masă, pentru a preveni arsurile.

un pahar cu lapte pe un suport din ațe și lemn
Foarte eficient este și laptele de migdale, deoarece este alcalin și poate neutraliza aciditatea.

Sfaturi pentru a calma arsurile gastrice

Arsurile gastrice pot fi calmate și chiar prevenite dacă mâncați mai puțin și mai des. Totodată, mâncați încet și relaxat, deoarece înfulecatul umple mai repede stomacul, punând o presiune mai mare pe sfincterul esofagian inferior. După ce ați servit masa, aveți grijă să stați în poziție verticală.

Înainte de culcare (cu trei-patru ore), evitați să mai consumați alimente. Acest lucru poate duce la agravarea refluxului gastroesofagian și, implicit, la apariția arsurilor la stomac.

Stați departe de băuturile carbogazoase, deoarece pot provoca eructație sau râgâit, fapt ce favorizează refluxul de acid gastric.

După masă, este recomandat să mestecați gumă fără zahăr, fiindcă aceasta stimulează producția de salivă, ceea ce neutralizează acidul, liniștește esofagul și retimite acidul în stomac. Țineți cont, însă, că guma cu aromă de mentă nu face decât să agraveze arsurile la stomac, astfel că ar fi bine să o evitați.

Dacă este necesar, încercați să mai dați jos câteva kilograme. Greutatea în exces poate pune multă presiune pe stomac și pe sfincterul esofagian inferior.

o femeie cu tricou bleo și blugi așbaștri, care suferă de arsuri la stomac
Arsurile gastrice pot fi calmate și chiar prevenite dacă mâncați mai puțin și mai des.
Adauga un comentariu