News Flash:

"Cat priveste acrobatul, asa este... uneori nu se mai ridica"

8 Noiembrie 1999
1239 Vizualizari | 0 Comentarii
•dialog cu George Nicolescu, artistul care vede prin muzica La sfarsitul saptamanii trecute, Botosaniul a fost gazda celei de-a doua editii a Festivalului Artistilor Amatori Nevazatori. Acest festival are mari sanse sa devina unul de traditie in frumosul oras moldav, prin sprijinul Asociatiei pentru Educarea Tinerilor cu Handicap "Etha", care functioneaza aici de cativa ani. Au fost prezente delegatii de artisti din centrele cele mai importante in activitatea persoanelor cu handicap, din care cel mai bine reprezentate au fost Sighet, Buzau, Bucuresti si, bineanteles, orasul gazda. Vedeta manifestarii artistice a fost, fara indoiala, cunoscutul cantaret de muzica usoara, George Nicolescu, el insusi apasat de nefericirea intunericului. Cu toate acestea, George Nicolescu a fost, intre cei prezenti, una dintre persoanele cele mai pline de viata si de spirit optimist. Ca este asa, ne-o spun si confesiunile ce urmeaza. - George Nicolescu, intre a face arta la lumina zilei si a o face la lumina sufletului, crezi ca exista o diferenta esentiala. Sau, mai bine spus, ce "vede" un artist orb? - In mod sigur, cel care canta in intuneric (nu spun pe intuneric) aduce cu sine un mod de a vedea, un mesaj, asa ca, daca stii cum sa canti sau sa faci arta in general, aduci si lumina pentru cei din jur. Iar aceasta lumina este si lumina ta, sau cel putin asta este in cazul meu. Eu vad prin muzica. Un artist orb "vede" multe, mai ales ca arta este un punct de referinta pentru un om cu handicap. in ea se implinesc multe din idealurile omului, in general. Cu atat mai mult pentru un nevazator care "vede" numai prin efectele artei. - Cu ce ocazie la Botosani? - La Botosani am venit in interes de serviciu. O spun in mod serios, pentru ca eu imi desfasor o buna parte din activitate in cadrul Asociatiei Nevazatorilor. Presedintele acestei asociatii m-a rugat sa vin aici pentru activitatile noastre specifice si pentru ca, in cadrul acestei manifestari, am si eu un cuvant de spus. Un cuvant cantat. - In cadrul simpozionului cu tema "Destin, viciu, salvare in cultura", sustinut, aici, de catre universitarul iesean Emil Iordache, am observat ca erati foarte incantat, oricum, cel putin impresionat. Ce v-a transmis acest discurs? - Nu eram impresionat, in sensul clasic al cuvantului, ci, pur si simplu, m-am simtit bine, fiind vorba de un bine special. Cu atat mai mult cu cat subiectul in sine putea starni chiar rasul, sau rasul-plansul, cum s-a incetatenit aceasta expresie. Desi erau in joc entitati complexe, ca femeia sau alcoolul, ele erau prezentate intr-o maniera luminativa (e un cuvant scornit de mine acum), sau luminatoare, cum se spune corect. Luminarea aceasta vine dinspre aceea ca, de acolo de unde altii scot de obicei freudisme sau alt fel de interpretarii bizare, Emil Iordache a gasit o solutie pentru o viziune catarhica, luminoasa, dupa cum spuneam. - Ultimii ani ai existentei noastre ne-au creat un haos in lumea valorilor, asa incat, e imposibil sa spui cine le vede mai bine. Cum se vad valorile pe intuneric? Care este elementul lor referential? - Vorbeam de curand la radio si spuneam ca fac parte dintr-o categorie de oameni pe care o reprezint, din pacate. Spun din pacate, pentru ca nimanui nu-i convine sa fie in starea de a nu vedea, cata vreme lumea este facuta sa fie vazuta. Daca, prin ceea ce facem noi, nevazatorii, reusim ca uneori sa vedem mai bine unele lucruri sau valori, este cu atat mai bine. Este adevarat ca unii dintre cei normali chiar sunt mai handicapati, uneori, decat noi. Si e cu atat mai trist cu cat unii dintre ei raspund de soarta celorlalti. Dar cred ca sunt cazuri cand noi "vedem" mai bine. - Intorcandu-ma la artistul George Nicolescu, as vrea sa-l intreb ce isi propune sa mai faca in viitor? - Trebuie sa incep prin a descrie o realitate obsedanta pentru noi toti. in Romania de azi, a face sau a nu face, a vrea sau a nu vrea, depinde de bani. Asadar, cat ma costa pe mine ca sa exist ca artist. Pentru ca nu se poate vorbi, inca, de un sistem de a-i asigura artistului timpul si decenta pentru creatie. Unii chiar gandesc ca, daca apari la televizor sau la radio, esti un om fericit. Nu are importanta daca ai sau nu cu ce trai. in mintea lor poti trai si cu aer, important e ca esti in difuzor sau in camera. De aceea, mi-as dori sa am mijloacele prin care sa pot face macar o parte din ceea ce imi doresc sa fac. - Si daca nu vei avea banii astia, vei ramane artistul George Nicolescu? - Imi doresc lucrul acesta, dar nu o hotarasc eu, ci timpul si ceilalti oameni. Eu am o vorba, care e a noastra, a romanilor: "Ce-i al meu, e pus de-o parte". Daca Dumnezeu a hotarat asa, atunci voi avea si eu ceva. Daca nu, nu. - "La circ, un accident banal/ Un salt mortal/ Si acrobatul nu s-a mai sculat". De ce iti place Ion Minulescu? - Pentru ca este golan. Un golan frumos. Un mizantrop care iubeste enorm oamenii. E un paradox desigur, dar un paradox care face lumina. Si ce mult inseamna lumina pentru noi. Cat priveste acrobatul, asa este... uneori nu se mai ridica... Liviu Apetroaie
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1543 (s) | 22 queries | Mysql time :0.030324 (s)