News Flash:

Cat va mai fi actual Caragiale?

7 Septembrie 2007
948 Vizualizari | 0 Comentarii
Alexandru Dobrescu
Cine deschide o culegere a articolelor lui Caragiale observa, fara doar si poate, ca temele jurnalistului, trase din imediatul ultimei treimi de secol al XIX-lea, sunt, intr-o masura covarsitoare, si temele ceasului de fata. Ignorand datele de aparitie si, desigur, inconfundabila pecete stilistica a autorului, mai ca le-ai putea atribui unui gazetar al zilelor noastre. Totul a ramas la noi ca pe vremea lui Caragiale: si raporturile sociale, si starea morala a natiei, si nesfarsita mizerie a vietii politice, si hilara (de n-ar fi dramatica) functionare a institutiilor (de la justitie la parlament), si inflamanta chestiune nationala, si alinierea (niciodata reala) la standardele europene. Lumea romaneasca pare ca a incremenit in formula fixata de autorul Scrisorii pierdute, repetata obsedant cu fiecare noua generatie. Nici una dintre maladiile care au macinat-o nu si-a gasit, intre timp, vindecarea. Mai mult, dupa un secol si mai bine de neintrerupta purtare, stigmatele - resimtite altadata ca rusinoase - sunt etalate aproape cu mandrie, aidoma blazoanelor.

Oricat de dureroase ar fi bolile contractate de cand se stie, lumea lui Caragiale se simte bine in propria-i piele si refuza cu obstinatie sa se trateze. S-a deprins cu suferinta, inscrisa in domeniul sau de definitie, si respinge orice tentativa de ameliorare a starii de sanatate.
A trecut un veac de cand Lovinescu presupunea ca, dand seama despre o realitate pe cale de disparitie, opera lui Caragiale risca sa-si piarda principalul motiv de interes. Iluzia ca societatea romaneasca a suferit prefaceri substantiale in rastimpul scurs de la moartea scriitorului nu a fost doar a celui care a scris istoria civilizatiei noastre moderne. La o adica, prefacerile exista si pot fi contabilizate. Dar ele au atins numai suprafetele, nu si fondul, aparentele - nu si esenta. Toti reformatorii lumii romanesti s-au izbit de aceasta formidabila rezistenta a miezului la orice fel de schimbare. Aplicate pe incetul sau cu o brutalitate cateodata sangeroasa, reformele, cat de bine intentionate, au sfarsit de fiecare data prin a se recunoaste invinse. O infrangere - s-ar parea - destul de onorabila. Fiindca niciodata fondul, suficient siesi, nu le-a aratat ostilitate pe fata, ci - lucrand cu "diplomatie" - si-a strigat cu entuziasm simulat intreaga disponibilitate pentru reformare. A mers inca si mai departe, consimtind la prefaceri superficiale. Semn bun, si-au zis credulii reformatori, convinsi ca schimbarilor de suprafata le vor urma, cumva de la sine, schimbari de adancime. Insa nu le-a urmat nimic. Gatit in vesmintele de sorginte reformatoare, purtate cu ostentatie, mimand va sa zica innoirea, fondul a ramas mereu egal cu el insusi. Reformele s-au perindat precum anotimpurile, imbracand dupa trecatoarea moda a zilei coaja lucrurilor. Dar substanta a ramas, la adapostul permanent al schimbatelor haine, intacta.
Cata vreme miezul nostru va ramane asa cum il stim, si nu exista deocamdata altfel de semne, opera lui Caragiale n-are nici o sansa de a-si diminua macar, necum a-si pierde, actualitatea. Caci in ea se afla inscrisa formula speciei noastre, pe care o putem, la o adica, iubi sau, dimpotriva, uri, dar de care nu ne putem dezice.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1487 (s) | 24 queries | Mysql time :0.029995 (s)