News Flash:

Cat vom plati intretinerea in aceasta iarna?

6 Decembrie 2007
9764 Vizualizari | 1 Comentarii
Cat vom plati intretinerea in aceasta iarna
• Facturile pentru caldura au crescut cu 30 la suta • In urma cu cateva luni a fost majorat si pretul apei potabile • Se estimeaza o scumpire a gazului metan, a energiei termice si a energiei electrice incepand cu luna ianuarie • Cat vor ajunge cheltuielile de intretinere pentru un apartament in Iasi in aceasta iarna? • Cotidianul ZIUA de Iasi a facut cateva calcule estimative in acest sens • Iesenii care sunt racordati la sistemul centralizat de termoficare si locuiesc intr-un apartament cu patru camere vor avea de platit o factura de circa 5,5 milioane lei (550 RON), factura incluzand costurile pentru incalzire, costurile serviciului de salubritate, costurile pentru consumul energiei electrice de pe scara blocului si costurile pentru consumul de apa potabila


Iesenii ar trebui sa se pregateasca psihic pentru fiecare factura la intretinere din aceasta iarna. Reporterii cotidianului ZIUA de Iasi au realizat un calcul estimativ al facturilor pe care le vor plati iesenii pe parcursul celei mai friguroase luni din an si s-a constatat ca acestia ar trebui sa bage serios mana in buzunar pentru a-si achita facturile catre furnizorii de utilitati. Astfel, pentru luna ianuarie, iesenii care detin centrale termice proprii si locuiesc intr-un apartament cu patru camere, patru persoane, vor avea de achitat in medie o factura de circa 4 milioane lei (400 RON), factura incluzand costurile la gaz, costurile serviciului de salubritate, costurile pentru consumul energiei electrice de pe scara blocului si costurile pentru consumul de apa potabila. In ceea ce-i priveste pe iesenii care sunt racordati la sistemul central de termoficare si locuiesc intr-un apartament cu patru camere, acestia vor avea de platit o factura de circa 5,5 milioane lei (550 RON), de asemenea factura incluzand costurile pentru incalzire, serviciul de salubritate, pentru consumul energiei electrice de pe scara blocului si pentru consumul de apa potabila. Din 5,5 milioane lei, factura la energie termica reprezinta peste 80 la suta, adica 4,2 milioane lei (420 RON). De precizat ca factura la caldura pentru un apartament cu o camera pe parcursul celei mai friguroase luni din sezonul rece ar fi de circa 1,5 milioane lei (150 RON), pentru un apartament cu doua camere ar fi de circa 2,1 milioane lei (210 RON), iar pentru un apartament cu trei camere valoarea facturii ar fi de aproximativ 2,9 milioane lei (290 RON). In randurile urmatoare vor fi prezentate si valorile facturilor la celelalte utilitati astfel incat iesenii sa isi poata calcula singuri valoarea propriei facturi la intretinere in functie de marimea apartamentului si numarul de persoane.

Factura la gaz metan

Conducerea E.ON Gaz Romania SA a precizat ca nu poate stabili o valoare exacta a facturii la gaz pentru cea mai friguroasa luna din sezonul rece, insa in mod normal iesenii care locuiesc intr-un apartament cu patru camere ar avea de platit o factura de circa 3,5 milioane lei (350 RON). "Nu putem stabili o valoare estimativa a facturii la gaz pentru sezonul rece deoarece valoarea acesteia depinde de foarte multi factori, printre care temperatura de afara, cat de bine este izolat imobilul sau cat vrea sa consume respectivul locatar", a declarat Corneliu Zait, purtatorul de cuvant al E.ON Gaz Romania SA. Un metru cub de gaz costa 8.370 lei (0,83 RON), iar o persoana consuma numai pentru gatit cel putin 5 metri cubi pe luna. Totusi, majoritatea iesenilor sustin ca in lunile cele mai friguroase nu au platit mai mult de 3,5 milioane lei (350 RON) pentru factura la gaz. "Eu stau intr-un apartament cu patru camere, suntem patru persoane si nu am platit mai mult de 3,5 milioane lei (350 RON) pentru gaz in conditiile in care afara a fost foarte frig. Eu deschideam centrala circa doua ore, apoi inchideam, iar dupa o ora iar o deschideam daca afara era foarte frig. Oricum, este mult mai rentabil sa ai o centrala termica decat sa platesti 6 milioane pentru caldura CET-ului", a declarat Eugenia Teodorescu, o femeie care locuieste in cartierul CUG intr-un apartament cu patru camere.
Conducerea SC E.ON Moldova SA a efectuat un calcul estimativ pentru facturile la energia electrica de pe scara blocului si a constatat ca un iesean care locuieste intr-un imobil cu patru etaje care are luminator pe scara blocului ar trebui sa plateasca circa 200.000 lei (20 RON) pentru consumul de electricitate de pe scara blocului. "Daca respectivul locatar sta intr-un imobil cu patru etaje, iar la fiecare etaj este montat un bec de 100 Watt, iar blocul are luminator si becurile stau aprinse circa 10 ore pe zi, atunci acesta va avea de achitat circa 20 RON pentru consumul de energie electrica de pe scara. Dar daca imobilul are mai multe etaje si mai are si lift, atunci costurile facturii pot fi mult mai mari", a declarat Sorin Munteanu, purtator de cuvant al SC E.ON Moldova SA.



Apa rece

Conducerea Regiei Autonome Judetene Apa Canal (RAJAC) Iasi a precizat faptul ca in medie, pe sezonul rece, intr-un apartament se consuma circa sapte metri cubi de apa potabila, ceea ce ar insemna o factura de circa 210.000 lei (21 RON). Un metru cub de apa costa 30.100 lei (3,01 RON). De precizat ca serviciul de canalizare se calculeaza astfel: se calculeaza 80 la suta din cantitatea de apa folosita intr-o gospodarie. Rezultatul se inmulteste cu 0,88 RON. De asemenea, iesenii vor mai avea de achitat si cate 80.000 lei (8 RON) de persoana pentru serviciul de salubritate. Astfel, adunand valoarea tuturor facturilor, un locatar care are centrala termica ar plati pentru factura la intretinere circa 4 milioane lei (400 RON), iar un locatar care este racordat la sistemul central de incalzire va plati circa 5,5 milioane lei (550 RON) pentru intretinere. In facturile calculate nu intra valoarea comisionului practicat de administratorii asociatiilor de proprietari si nici valoarea fondului de reparatii incasat de unele asociatii.



apa rece
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Vasile  | #24964
Articolul este o reclama pentru centralele de apartament.
Sint prezentate preturi exagerat de mari pentru cei racordati la CET si exagerat de mici la acei cu centrale.
Nu trebuie sa cerem parerea unei gospodine in niste chestiuni tehnice, pe care multi dintre "specialistii" UFET sau ai firmelor de centrale, nu sint in stare sa le stapineasca. Gospodina, daca are apartamentul inconjurat de apartamente incalzite centralizat, nu-si face decit o completare cu a ei centrala. Chiar daca asociatia a pus-o la plata cu 10-20% din cit plateste un apart.similar...., tot ii convine.
Pretul gazului,cu TVA,este de 10.400 lei/m3 ! Deocamdata.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1403 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018816 (s)

loading...