Prima pagină » Actualitate » Cătălin Predoiu, despre condițiile Austriei privind aderarea României la Schengen: „S-a creat emoție că vom transfera în masă cetățeni sirieni sau afgani”
Cătălin Predoiu, despre condițiile Austriei privind aderarea României la Schengen:

Cătălin Predoiu, despre condițiile Austriei privind aderarea României la Schengen: „S-a creat emoție că vom transfera în masă cetățeni sirieni sau afgani”

12 dec. 2023, 17:30, 3 ,
în Actualitate

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, marți, 12 decembrie, după Forumul Salzburg din Slovenia, că discuțiile privind aderarea României la Schengen „rămân în continuare discuții complicate, dar, în același timp, clar există o mare diferență față de acum câteva luni”. Întrebat despre condițiile puse de Austria pentru ca România să fie primită în Air Schengen, adică granițele să fie deschise doar pentru transportul aerian, Predoiu a susținut că „s-a creat emoție că vom transfera în masă cetățeni sirieni sau afgani”, dar că, în realitate, „nu este nimic în plus în plus pe care România să fie obligată să aducă, față de ce există în prezent în criteriile Schengen”.

„Am avut pe parcursul acestor luni precedente discuții complicate și ele rămân în continuare discuții complicate, dar, în același timp, clar există o mare diferență față de acum câteva luni de zile.

Eu nu vreau să evaluez dacă e mult sau e puțin, este altceva, e ceva pe care putem construi, pe care putem continua. Eforturile care se fac și de către delegația noastră și de către delegația bulgară și delegația austriacă, dar în același timp și de către Comisie și Președinția spaniolă în acest cadru de discuții, dar și eforturile care se fac de către alți colegi din alte state membre, care susțin aceste discuții sunt îndreptate tocmai în direcția de a obține un rezultat palpabil, concret, în luna decembrie și în anul 2023”, a declarat Predoiu.

„S-a creat emoție”

Întrebat de un jurnalist despre condițiile puse de Austria, ministrul de Interne a spus că în această dimineață a avut discuții dimineață legate de posibilitățile tehnice de a lua o decizie în luna decembrie.

„Pot să vă spun că aceste discuții vor continua și ele au fost pozitive, au adus ceva progrese, dar mai sunt încă multe lucruri de discutat. Aș vrea aici să mă refer, dacă tot ați întrebarea asupra unor chestiuni tehnice care au fost denumite, catalogate, apreciate în țară ca fiind condiții puse de Austria.

În primul rând că în documente nu sunt numite condiții, sunt numite măsuri adiacente, dar hai să trecem de această semantică.

În substanța lor sunt proceduri pe care la ora aceasta România le aplică. Sunt proceduri care sunt cuprinse în criteriile Schengen, în acordurile pe care le aplică, mai precis în Acordul Dublin.

Deci la ora aceasta România aplică aceste proceduri și menționarea lor de către partea austriacă are în vedere dorința ca aceste proceduri să continue să fie aplicate.

S-a creat emoție, din câte am văzut această perspectivă de a se transfera în masă din Austria în România cetățeni sirieni sau cetățeni afgani care ar fi migranți ilegali și în felul ăsta interesele noastre ar fi afectate”, a susținut Predoiu.

Potrivit acestuia, este vorba despre retrimiterea acelor cetățeni care au intrat prin România, au fost înregistrați în Romania, în EURODAC sau în SIS – Sistemul Schengen și mai departe au migrat ilegal în Austria. Conform regulilor Dublin în vigoare, odată ce sunt capturați în Austria și constatați că sunt în stare de migrațiune ilegală, pe regulile existente, sunt trimiși în țara de unde au venit, adică în România.

Predoiu a mai spus că nu este vorba despre nicio altă procedură: „Vă dau numai o cifră. Anul acesta vorbim de 120 de cetățeni. Deci aplicând deja aceste reguli. Deci nu e nimic în plus pe care România să fie obligată să aducă, față de ce există în prezent în criteriile Schengen”.

Care sunt condițiile Austriei pentru primirea României în Schengen

Ministrul de interne austriac Gerhard Karner a declarat luni că a prezentat Comisiei Europene „condiţii clare” pe care aceasta să le implementeze înainte ca Viena să fie de acord cu primirea României şi Bulgariei în aşa-numitul „Air Schengen”, transmite APA.

„Acum este rândul Comisiei”, a declarat Karner pentru jurnalul matinal al postului Ö1, după ce în weekend s-a aflat despre o posibilă relaxare a veto-ului Austriei faţă de primirea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, cu ridicarea graniţelor aeriene.

„Este vorba despre faptul că avem nevoie de progrese în domeniul protecţiei frontierelor externe ale UE”, a subliniat Karner.

În mod concret, el cere Comisiei o triplare a numărului de poliţişti de frontieră, potrivit Agerpres.

De asemenea, Comisia trebuie să aloce fonduri pentru infrastructura de protecţie a frontierelor. Este necesară în primul rând o modernizare tehnică a frontierelor bulgaro-turcă şi româno-sârbă.

În plus, Karner solicită controale întărite la frontierele terestre, precum şi preluarea de către România şi Bulgaria de solicitanţi de azil, în special afgani şi sirieni.

Solicitarea privind menţinerea controalelor la frontiere a fost motivată de Karner printr-o „problemă cu traficanţii”. Din ceva mai mult de 50.000 de solicitanţi de azil în Austria, numai în jur de 150 migranţi au venit prin aeroporturi, a explicat ministrul de interne.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, sâmbătă seară, că Austria ”şi-a flexibilizat poziţia în ceea ce priveşte spaţiul Schengen şi este de acord cu ridicarea graniţelor aeriene pentru România”.

”Asta înseamnă că românii nu vor mai sta la cozi interminabile atunci când zboară în interiorul Uniunii Europene”, a explicat el.

Ministrul român de Interne, Cătălin Predoiu, a evitat duminică să se pronunțe asupra unui calendar pentru aderarea României la Schengenul aerian, dar a declarat că „speră că românii vor avea o bucurie de sărbători”. Întrebat dacă este de acord cu condițiile impuse de Austria, Predoiu a spus că „sunt condiții care îmi sunt cunoscute și urmează să le discutăm”, iar „parte dintre ele ne folosesc și nouă, să întărim frontiera”.

Comentarii
  • Nici gaura de la covrig nu este gratuita.

  • De ce sa fie trimisi in colonie si nu in tara de origine? Unde s-a mai auzit ca niste migranti ilegali sa fie trimisi in tara prin care au trecut si nu la ei acasa?

  • Sa ia Predoiu, Ciolacu, Ciuca si Iohannis la ei acasa talibanii afgani si sirieni ajunsi ilegal in UE! Ca se se laude ca au bagat Romania in Schengen, chiar si partial, PSD si PNL sunt in stare sa sacrifice siguranta romanilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`