Sanatate

Câte calorii are un ou: Cât contează dacă este fiert tare, moale sau este prăjit

Publicat: 11 mai 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Câte calorii are un ou Cât contează dacă este fiert tare moale sau este prăjit
Oul este foarte versatil și poate fi folosit într-o mulțime de rețete

Oul este un aliment foarte popular și mai ales foarte hrănitor. Tocmai de aceea, multă lume trebuie să știe câte calorii are un ou și cât de mult contează modul în care este gătit.

Multă lume are impresia că oul are multe calorii. Acest fapt este parțial correct deoarece oul este destul de sărac în calorii, însă plin de nutrienți benefici.

În plus, oul este foarte versatil și poate fi folosit într-o mulțime de rețete, iar numărul de calorii depinde foarte mult de modul de gătire.

mai multe ouă fierte

Câte calorii are un ou: Cât este de important modul în care este gătit

Dacă vrei să ştii câte calorii consumi într-o zi, atunci e bine să ştii câte calorii are fiecare aliment pe care-l consumi. Acest lcuru este recomandat mai ales în cazul în care vrei să te menţii în formă şi să fii sănătos sau dacă ții o cură de slăbire.

Și cum de la micul dejun foarte rar lipseşte oul, este important să știi câte calorii are un ou fiert tare sau moale, oul prăjit sau o omletă.

Dacă vorbim de oul fiert, un ou mic, de aproximativ 37 grame, conține aproximativ de 54 de kilocalorii. Un ou mediu, de aproximativ 43 grame are 62 kcal, unul mare, de 50 grame, are 72 kcal, în timp ce un ou foarte mare, de peste 50 grame trece de 80 kcal.

Un ou de aproximativ 50 g conține 6,29 grame de proteine, 5,3 grame de lipide (grăsimi) și 0,56 grame de carbohidrați. În plus, oul are și foarte multe minerale: 25 de mg de calciu, 0,59 mg de fier, 5 mg de magneziu, 86 de mg de fosfor, 63 de mg de potasiu, 62 de mg de sodium și 0,52 mg de zinc.

În cazul în care oul fiert este lăsat mai moale, numprul de calorii ar putea fi o idee mai mare decât dacă este fiert mai mult.

Trebuie să ții cont și de faptul că numărul mare de calorii din ou este reprezentat de gălbenuș, care înseamnă mai bine de două treimi din total.

ou gătit ochi

Câte calorii are un ou prăjit sau o omletă

În cazul în care alegeți să mâncați un ou prăjit, numărul de calorii crește deoarece se adaugă o parte din uleiul pe care l-ați pus în tigaie. Astfel, numărul de calorii crește cu aproximativ 40-50 de calorii, pe lângă numărul pe care îl are deja oul.

Dacă optați să faceți o omletă în care adaugi şi puţin lapte, numărul caloriilor va sări de 100. Dacă puneți brânză sau bacon în omletă, atunci trebuie să vă așteptați ca mâncarea rezultată si fie foarte bogată caloric, sărind chiar de 250 de calorii.

omletă pe farfurie

Cât colesterol are un ou

Oul poate duce la creşterea nivelului de colesterol, însă asta nu-l face un aliment nesănătos. În cazul în care aveți colesterolul mărit, medicii recomandă să evitați să mâncați ouă deoarece acestea conțin foarte mult colesterol. Este vorba despre 186 de mg la un ou de 50 de grame. Bine de știut este și faptul că proteinele din ou sunt de cea mai bună calitate, fiind asimilate aproape integral de organismul uman.

Nutriționiștii susțin că oamenii sănătoși pot să consume maximum 300 de mg de colesterol pe zi, iar cei cu probleme medicale maximum 200 de mg. Asta înseamnă că dacă ați mâncat un singur ou vă apropiați deja de limita maximă admisă pentru o persoană ce prezintă factori de risc.

Totuși, oul conţine vitaminele A, B, D, E şi K, precum şi minerale precum zinc, sodiu, potasiu, magneziu, fier şi calciu. Aceste substanţe nutritive pot fi luate dintr-un singur ou, pe care însă n uar trebui să-l mănânci mai mult de de două ori pe săptămână.

ou poșat

Adauga un comentariu