Cancan ultimă oră

Câte operații are Margherita de la Clejani? Cum a reacționat Ioniță când a auzit că fiica sa vrea să se tuneze

Publicat: 07 iun. 2020

Margherita din Clejani a devenit, în ultimul timp, unul dintre cele mai controversate personaje din showbizul românesc. Spre deosebire de imaginea pe care o avea în urmă cu câțiva ani, acum, fiica lui Ioniță și a Vioricăi din Clejani este o rebelă în adevăratul sens al cuvântului. Și, când vorbim de imaginea ei de fată rebelă nu avem cum să nu remarcăm transformarea inedită prin care a trecut Margherita. Și-a făcut numeroase operații estetice, chiar dacă tatăl său nu a fost niciodată de acord cu așa ceva. Totul a început atunci când Marga a împlinit vârsta de 18 ani și a vrut cu tot dinadinsul să fie și ea ca celelalte vedete din showbiz. Și-a pus silicoane și au urmat, mai apoi, alte intervenții la nivel feței, precum injectarea acidului hialuronic în buze.

Margheritei nu-i pasă de părerile celorlalți

Cu toate că a fost extrem de criticată pentru transformările pe care le-a făcut, Margherita din Clejani susține că nu i-a păsat niciodată de părerile oamenilor. Mai mult, vedeta spune că singurele intervenții estetice pe care și le-a făcut sunt silicoanele și acidul hialuronic în buze.

„Nu am o problemă cu nimeni. Nici cu oamenii care comentează răutăţi la adresa mea. Eu mă simt foarte bine în pielea mea. Operaţia de la silicoane este singura operaţie pe care eu o am, în rest mi-am pus acid în buze. Nu cred că este ceva wow faptul că-ţi pui acid în buze” a spus Marga, la un moment dat.

Cu toate acestea, Ioniță din Clejani a avut o reacție acidă atunci când a aflat că fiica lui și-a pus silicoane și i-a criticat decizia.

”În loc să-ți pui silicoane, mai bine îți pui niște creier”, a zis Ioniță, în urmă cu ceva timp.

„Să le ia dracu de silicoane. Silicoanele sunt pe primul plan… Nu e corect să stea la plajă dezbrăcată. Eu nu sunt de acord cu ele, mai bine să-şi ia 20 de cărţi să le citească. În cap trebuie să implanteze carte”, declara el.





Adauga un comentariu