News Flash:

Cati bani a adus la bugetul statului TVA-ul marit

3 Septembrie 2010
873 Vizualizari | 0 Comentarii
Majorarea TVA cu 5% a facut ca, in luna august, incasarile ANAF de pe taxa pe valoarea adaugata sa ajunga la 3,6 miliarde de lei.

"Incasarile de pe taxa pe valoarea adaugata au fost de 3,6 miliarde de lei, cu 9,35% peste prevederile bugetare (3,32 miliarde de lei) si cu 46,89%, peste incasarile din luna august 2009 (1,16 miliard de lei).

Incasarile din TVA au fost mai mari fata de aceeasi perioada a anului 2009 pentru operatiunile interne cu 25,02% (814,43 milioande de lei) si cu 29,79% (114,40 milioane de lei) la importul de bunuri", se arata in comunicatul ANAF.

Totalul veniturilor din TVA, realizat in luna august 2010 a fost mai mare cu 46,89% dar trebuie avut in vedere ca Agentia Nationala de Administrare Fiscala a rambursat in luna august TVA in valoare de 995,17 mil. lei.

In acelasi timp, incasarile din accize au fost de aproape 1,4 miliarde de lei, in crestere cu 17,13%, fata de august 2009 (1,19 miliarde de lei), iar fata de prevederile bugetare au inregistrat o crestere cu 12,59% (1,23 miliarde de lei).

Incasarile la bugetul asigurarilor sociale de stat au fost de 2,33 miliarde de lei, in scadere cu 9,00 % fata de luna august 2009 (2,6 miliarde de lei) si in scadere cu 11,45% fata de prevederile bugetare (2, 62 miliarde de lei).

La bugetul Fondului national unic de asigurari de sanatate incasarile au fost de 996,21 milioane de lei, in scadere cu 9,03% fata de luna august 2009 (1,095 miliarde delei) si 92,90% din prevederile bugetare (1,072 miliarde delei), iar la bugetul asigurarilor pentru somaj incasarile au fost de 98 milioane de lei, in scadere cu 4,03% fata de luna august 2009 (102,12 milioane de lei) si cu 17,68% fata de prevederile bugetare (119,05 milioane de lei).

"Urmare analizei incasarilor din ultimele trei luni sunt increzator ca pana la sfarsitul anului o sa reusim sa mentinem acest trend crescator al veniturilor bugetare comparativ cu anul trecut. Acest lucru va fi posibil, in primul rand, printr-o crestere a gradului de conformare al contribuabililor, dar si prin intensificarea actiunilor de executare silita si a actiunilor de control si inspectie fiscala realizate de ANAF", a precizat Sorin Blejnar, presedintele ANAF.

Cumulat, pe primele 8 luni ale anului 2010, Agentia Nationala de Administrare Fiscala a realizat venituri bugetare de peste 90 de miiarde de lei, ceea ce reprezinta 100,01% din programul rectificat in conformitate cu prevederile legilor bugetare anuale si cu 1,97% mai mult fata de veniturile realizate in aceeasi perioada a anului 2009 (88,6 miliarde de lei).
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.5131 (s) | 22 queries | Mysql time :0.364217 (s)