Sanatate

Câți litri de sânge are un om: Cât de important este rolul acestuia pentru organismul uman

Publicat: 22 nov. 2021
asistenta medicala care priveste o punga cu sange
Pentru a determina cantitatea totală de sânge din organism se efectuează un test al volumului sanguin

Multe persoane se întreabă câți litri de sânge are un om? Cantitatea de sânge din corpul uman poate varia în funcție de vârstă, starea de sănătate și mediul în care o persoană trăiește. Cercetătorii spun că volumul de sânge din corpul uman este de aproximativ 7% din greutatea corporală. Persoanele care locuiesc în zone aflate la altitudini înalte pot avea cu până la doi litri mai mult în comparație cu cei care trăiesc la altitudini joase.

Sângele are o funcție vitală pentru oameni, acesta transportă oxigenul către celule. De asemenea, sângele are rolul de a regla temperatura corpului. Ca parte a sistemului imunitar, el ajută la combaterea bolilor. În momentul în care te rănești, trombocitele din sânge vor începe să se coaguleze, ca o modalitate de a ajuta la oprirea sângerării.

Mai mult de atât, sângele, împreună cu sistemul limfatic, este responsabil pentru menținerea unui ritm metabolic constant, asigurând buna funcționarea sistemului imunitar.

persoana care tine in mana o eprubeta cu sange
Potrivit unor studii, regenerarea sângelui se poate face consumând alimente care conțin mult fier

Câți litri de sânge are un om: Diferența dintre femei și bărbați

Aproximativ 7-8% din greutatea corpului uman este reprezentată de sânge. Prin urmare, un adult sănătos cu o greutate de 60 kg are în medie 4,5 – 4,8 litri de sânge. Este demonstrat de către oamenii de știință că bărbații au mai mult sânge ca femeile, chiar dacă au aceeași înălțime și greutate. Un copil cu o greutate corporală de 36 kg va avea aproximativ jumătate din cantitatea de sânge a unui adult.

Potrivit unor studii, regenerarea sângelui se poate face consumând alimente care conțin mult fier, precum carnea roșie, urzici, spanac sau lobodă. De asemenea, consumul de clorofilă conținută în salate și frunze de țelină regenerează sângele.

mai multe pungi cu sange pe o masa
Sângele are rolul de a regla temperatura corpului

Pentru a determina cantitatea totală de sânge din organism se efectuează un test al volumului sanguin, precum și volumul de globule roșii și plasmă.

Există mai multe metode pentru a calcula volumul sanguin. Cele mai multe dintre aceste teste se bazează pe principiul diluării și utilizează substanțe marcatoare precum coloranți sau crom radioactiv. Testul este efectuat în felul următor: substanța este injectată în sânge și gradul de diluție fiind notat pentru a calcula volumul de sânge.

grafica celule de sange
Aproximativ 7-8% din greutatea corpului uman este reprezentată de sânge

De ce este importantă evaluarea volumului de sânge?

Există multe afecțiuni care cauzează anomalii ale volumului de sânge. Astfel, pentru ca acestea să fie descoperite și tratate la timp este importantă efectuarea unui test al volumului de sânge. De cele mai multe ori, testul este util în evaluarea stării de sănătatea a oamenilor care suferă de hipertensiune, insuficiență cardiacă congestivă, sincopă, șoc septic, insuficiență renală și altele.

Testul pentru a calcula volumul sângelui este utilizat pentru a detecta boli cum ar fi policitemia. Această afecțiune semnalează nivelul mare de globule roșii. O afecțiune cauzată de nivelul scăzut de globule roșii este anemia, iar volumul mic de sânge favorizează apariția hipovolemia. În unele cazuri, efectuarea unor astfel de teste poate declanșa reacții alergice severe.

Un om poate pierde de până la 15% din volumul total de sânge. Această pierdere poate fi suportată doar de către un adult sănătos, fără a prezenta simptome grave. Cu toate acestea, pierderea de sânge care depășește această limită îți poate pune viața în pericol, determinând simptome grave și complicații. Astfel, este important să cunoști câți litri de sânge are un om și cât poate pierde un om fără a muri.

persoana care doneaza sange
Testul pentru a calcula volumul sângelui este utilizat pentru a detecta boli cum ar fi policitemia




Adauga un comentariu