Info Turism

Câţi turişti străini au vizitat România în primul trimestru

Publicat: 05 iun. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Câţi turişti străini au vizitat România în primul trimestru
cupluri indragostiti

Numărul vizitatorilor străini sosiţi în România în primul trimestru din anul 2020 este în scădere cu 11,3% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Conform statisticilor, aproximativ două milioane de turişti străini au vizitat România în această perioadă a anului.

Câţi turişti străini au vizitat România în primul trimestru

Chiar dacă ţara noastră nu este vizitată de zeci de milioane de turişti străini, aşa cum se întâmplă în Franţa, Italia sau Spania, totuşi numărul turiştilor străini a crescut în ultimii ani. Însă, în primul trimestru al anului 2020, sosirile vizitatorilor străini în România au fost de 1,975 de milioane, în scădere cu 11,3% faţă de trimestrul I 2019.

Cel mai utilizat mijloc de transport de vizitatorii străini pentru călătoriile către România a fost transportul rutier, care a înregistrat 76,5% din numărul total de sosiri. Restul de călătorii au fost efectuate cu mijloace de transport aerian (21,3%), feroviar (1,0%) şi naval (1,2%).

Câţi romani au plecat în străinătate în primul trimestru din anul 2020

Plecările vizitatorilor romani în străinătate în trimestrul I 2020 au fost de 4,02 milioane, în scădere cu 11,3% faţă de trimestrul I 2019.

Cea mai mare parte a călătoriilor vizitatorilor romani în străinătate a fost realizată cu mijloace de transport rutier (67,3%). Restul călătoriilor au fost efectuate cu mijloace de transport aerian (32,1%), feroviar (0,5%) şi naval (0,1%).

Câţi turişti străini au vizitat România. Mai puţini turişti cazaţi în unităţile de primire turistică

De asemenea, în trimestrul I 2020 numărul de turişti romani cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 84% din total sosiri.

Numărul total de sosiri a scăzut cu 23,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, numărul de sosiri ale turiştilor romani a înregistrat o scădere cu 21%, iar cel al turiştilor străini o scădere cu 36,3%.

În perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2020, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat următoarele valori: Municipiul Bucureşti (296.400), Braşov (248.000), Prahova (100.500), Cluj (87.100), Mureş (80.800), Bihor (77.000), Sibiu (69.900) şi Suceava (69.400), iar înnoptările turiştilor au înregistrat valori mai mari în Capitală (534.300), Braşov (510.000), Prahova (221.900), Vâlcea (164.800), Bihor (164.600), Cluj (160.900), Mureş (157.600) şi Suceava (143.200).

Turism post-coronavirus. Sibiul, pe lista celor mai sigure oraşe din lume, după pandemia de coronavirus

În contextul actualei situaţii impusă de pandemia de coronavirus, ţara noastră fiind şi ea afectată, numărul de turişti străini care au vizita România fiind unul mic, Organizaţia Europeană pentru cele mai bune destinaţii (EBD) a întocmit o listă cu cele mai sigure 20 de locuri pentru călătorii şi turism după ce temutul virus a intrat într-o pantă descendenta. Pe lângă mai multe oraşe din Europa, a fost inclus şi Sibiul, oraş considerat sigur, riscul de infectare de aici fiind unul redus la maximum.

”Poreclit Oraşul cu ochi, Sibiu este o destinaţie turistică foarte bine cunoscută atât de vizitatorii autohtoni, cât şi de cei străini. Cunoscut pentru cultură, istoria, gastronomia, arhitectura diversă (inclusiv casele sale iconice cu ochi care i-au dat porecla) şi minunile sale naturale, oraşul a devenit o destinaţie turistică râvnita”, notează jurnaliştii străini.

Pe lângă aceste cuvinte de laudă, jurnaliştii au scos în evidenţă că Sibiul a fost, în anul 2007, Capitală Europeană a Culturii, în 2019 a fost numit Regiunea Europeană a Gastronomiei, iar anul acesta Organizaţia Europeană pentru cele mai bune destinaţii (EBD) l-a desemnat „a şasea cea mai bună destinaţie turistică a Europei”.

Alte destinaţii sigure pentru turismul post-coronavirus

1. Tbilisi, Georgia

2. Corfu, Grecia

3. Cavtat, Croaţia

4. Insulele Azore

5. Preveza, Grecia

6 Alentejo, Portugalia

7. Batumi, Georgia

8. Zagreb, Croaţia

9. Algarve, Portugalia

10. Kotor, Muntenegru

11. Rijeka, Croaţia

12. Varşovia, Polonia

13. Viena, Austria

14. Bohinj, Slovenia

15. Malta

16. Gdansk, Polonia

17. Vilnius, Lituania

18. Riga, Letonia

19. Taigaua sălbatică, Finlanda

Adauga un comentariu