News Flash:

Cazul Cristian Dobre

30 Mai 2005
1808 Vizualizari | 0 Comentarii
Tacerea victimei a fost cumparata cu un calculator •Reporterii ZIUA de Iasi au vorbit cu victima accidentului in care este implicat fiul deputatului Dobre, Cristian •In casa familiei Pavel, un calculator nou-nout il face pe micutul Florin Constantin sa uite de traumatizantul accident in care a fost implicat La subsolul locuintei de pe strada Nicolae Gane nr. 20 A locuieste familia Pavel. In urma cu aproape o saptamana traiul acestei familii a fost tulburat de un accident rutier in care a fost implicat singurul copil al familiei, Florin Constantin, in varsta de 8 ani. La acea vreme, fiul deputatului Traian Dobre, Cristian, l-a accidentat pe micut in timp ce incerca sa faca o manevra cu limuzina sa. Buletinul de presa al Politiei identifica locul accidentului in zona Bulevardului Carol nr. 4. Aceasta adresa este situata exact pe Bulevardul Copou, un pic mai sus de sediul Habitat Proiect SA. Elena Pavel, mama copilului-victima, a explicat reporterilor ZIUA de Iasi cum accidentul s-a petrecut in fata Spitalului CFR. Bineinteles ca in acest moment, dupa ce pustiul are acasa un calculator ultimul tip, lucrurile nu mai par atat de dramatice ca in momentul accidentului. Copilul sta asezat pe vechiul calculator si se joaca la un altul de cateva zeci de milioane lei. Familia nu o duce atat de bine, dovada faptului ca locuiesc intr-o locuinta sociala de 4 ani. Discutiile reporterilor ZIUA de Iasi cu mama copilului par neverosimile. Femeia il lauda din cap pana in picioare pe cel care i-a calcat copilul. "Este o persoana deosebita, spunea ca-i place copilul si vrea sa ma ajute", a mai spus femeia. Cand i se cere un numar de mobil, Elena Pavel ezita si cauta in agenda telefonului. Telefonul o bucura nespus, se vede ca este o achizitie recenta. Copilul butoneaza in continuare la calculator si mai trage cu ochiul la mama sa pentru a cere permisiunea sa vorbeasca si el cate ceva despre accident. Mama sa nu il lasa, astfel copilul merge afara din casa ca sa se laude cu noua achizitie. "Uite ce calculator frumos am!", exclama baiatul in fata unei vecine. Elena Pavel ii spune sa inchida usa pentru ca vecinii sa nu vada schimbarile din casa. "Nici nu stiam cine era cel care mi-a calcat copilul. Abia a doua zi am vazut presa si am realizat ca este vorba despre un om politic", a mai povestit femeia. Dupa fiecare lucru pe care femeia il spunea, micutul se uita piezis la ea, mai-mai ca ar fi vrut sa spuna adevarul, cum a venit Cristi Dobre si i-a dat un calculator si cum l-a laudat ca este baiat mare si ca nu va spune nimic despre asta, la nimeni. Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie al Judetului Iasi a recunoscut ca agentii de politie au omis sa faca analizele de sange pentru Cristian Dobre, soferul implicat in accident. "Este adevarat ca agentii de politie nu au inaintat analiza sangelui in cazul Dobre, aveti dreptate", a declarat inspectorul principal Daniel Brujbu. La Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi, dosarul penal a fost inregistrat pentru comiterea infractiunii de vatamare corporala din culpa. "Pana in acest moment nu am primit inca raportul analizei medicale in acest caz", a declarat procurorul Veta Enculescu. Pana la urma, o autoritate a statului se va sesiza in acest caz si va fi capabila sa faca lumina in ceea ce-l priveste pe Cristian Dobre, cel care este responsabil de acest accident rutier. (C.E.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1481 (s) | 22 queries | Mysql time :0.036766 (s)