Bursa Barfelor

Ce apucături necurate are politicianul înainte de a le boxa

Publicat: 01 mai 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ce apucături necurate are politicianul înainte de a le boxa

Și pentru că tot este Sămbăta Mare, zi de tristețe, babele bârfitoare s-au gândit să mai descrețească frunțile cititorilor cu o informație aflată din surse sigure despre plușistul de la usereu Geo Pleșuvu, ăla care zice că mută munții pentru electoratul fidel. Babele au aflat una despre Pleșuvu din zona cearșafurilor. Cică domn’ consilier are niște apucături dubioase în pat, când mai prinde și el câte o parteneră. Până să ajungă la baza a treia, Pleșuvu are o boală cu tocurile cui. Le ia și le molfăie, mai ceva ca la un dipfrăut.

Gagicile se arată surprinse, au văzut dintr-astea numai prin filmele deocheate. Stau cuminți și așteaptă finalizarea, numai că vine doar pentru Pleșuvu, iar fetele pleacă dezamăgite. Acum, babele nu insistă pe această scenă, pentru că au făcut ele mai rele, dar treaba serioasă abia acum vine. Deși se dă mare pacifist, cu un respect deosebit pentru femei, babele au aflat că cea mai mare plăcere o are când le boxează. Sunt câteva victime prin târg care ar vrea să vorbească despre asta, dar fetele vor și bani. Probabil, așteaptă ca Pleșuvu să mai crească și să lanseze bomba. Când se va întâmpla asta, babele vor sta aproape, foarte aproape.

Adauga un comentariu