Cultural

Ce dietă ține Mihai Șora la 105 ani: „Nu mai mănânc carne de ani buni”

Publicat: 13 iul. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ce dietă ține Mihai Șora la 105 ani Nu mai mănânc carne de ani buni
Mihai Sora a impratasit cu prietenii sai virtuali dieta pe care o urmeaza cu strictete

Cu siguranță nu puțini sunt cei care s-au întrebat ce dietă ține Mihai Șora, dacă a ajuns la venerabila vârstă de 105 ani. Desigur, nu este vorba numai despre un regim de viață sănătos, ci și despre moștenirea genetică, dar și despre spiritul său tânăr și viziunea asupra vieții. Iată ce îl ajută pe celebrul filosof, printre altele, să se mențină în formă!

Să ajungi la 105 ani este un privilegiu, de care filosoful și eseistul Mihai Șora profită din plin. Cu un discurs spumos, plin de umor, acesta își ține în priză fanii mult mai tineri de pe contul de socializare, pentru că, da, Mihai Șora postează cu regularitate pe Facebook.

Ce dietă ține Mihai Șora

Printre altele, omul de cultură le-a dezvăluit urmăritorilor săi și unul dintre secretele longevității salet, neezitând să povestească ce mănâncă atunci când a fost întrebat.

Nu mai este un secret pentru nimeni că, la 105 ani, Mihai Șora este într-o formă fizică și psihică de invidiat. Extrem de implicat în viața Cetății, filosoful își face timp și pentru social media, unde are aproape 300.000 de urmăritori. Într-una dintre postări, folosoful le-a dezvăluit fanilor săi ce relație are cu mâncarea, dar și care este regimul său de viață.

„Ca orice relație, și cea cu mâncarea se deprinde și se educă. Sau nu. Poți face din ea o meserie, pasiunea vieții tale. După cum se poate întâmpla să devină o nevroză, obsesia care îți încalecă existența.

Și te face să ratezi exact ceea ce este important. Copil fiind, Mama s-a căznit îndelung cu mine: nu eram ceea ce îndeobște numim un băiețel mofturos, însă nu vedeam utilitatea alimentării. Înghite, înghite…, te rog frumos erau cuvintele pe care le auzeam mereu în timpul mesei.

Iar atunci mâncam doar de dragul Mamei ori pentru că Tata găsea câte un subterfugiu care să mă convingă sau să-mi distragă atenția. (Mai târziu am cunoscut foamea: foamea crâncenă care te face să cazi leșinat pe stradă, scorbutul și inaniția din pricina cărora te lichefiezi și îți pierzi dinții. Dar asta e o altă poveste)’, scria Mihai Șora pe Facebook.

Care este secretul longevității lui Mihai Șora

Reputatul filosof le-a dezvăluit urmăritorilor săi unul dintre secretele longevității sale – a renunțat la carne de ani de zile. Mihai Șora nu ține o dietă anume, însă are un regim de viață echilibrat.

„Ce vreau să spun acum, rapid și fără multă teorie, este că, într-adevăr, nu mai mănânc carne de ani buni. Mă grăbesc să adaug, însă, și această evidență: nu ne naștem vegetarieni. Nu m-aș grăbi, așadar, să-i învinovățesc pe cei ce adoră chiftelele sau caltaboșii. Nu sar din avion dacă, lângă mazărea sleită, orezul uscat ori frunza de salată, stă cuminte în farfurie o bucățică de carne (tare ca piatra, oricum, și nemestecabilă).

Nici nu strâmb din nas când, la o sindrofie, în vizită fiind, văd pe masa gazdei jambon sau pastramă. Sunt nenumărate feluri de a te sustrage condiției de carnasier și nenumărate motivații. În ce mă privește, ele nu au legătură nici cu vârsta, nici cu vreo dietă oarecare, nici cu statutul (trâmbițat de unii sau afișat ca virtute) de vegetarian.

Ci, pur și simplu, cu faptul că mă străduiesc să înțeleg condiția necuvântătoarelor. Am citit studii și văzut documentare sfâșietoare despre ferme de porci, abatoare, crescătorii de pește sau păsări. Și refuz să mănânc suferințe și agonii. Atât de simplu. P.S. Bine, frigiderul meu nu arată chiar așa… Mai am și ridichi, roșii, suc de mere’, a încheiat Mihai Șora, în stilu-i savuros.

Adauga un comentariu