Stiri si curiozitati

Ce înseamnă IDK? Care sunt cele mai folosite acronime în relația Business to Business

Publicat: 31 mai 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ce înseamnă IDK Care sunt cele mai folosite acronime în relația Business to Business
Ce înseamnă IDK?

Foarte multe persoane folosesc fără a şti ce înseamnă prescurtări de genul IDK sau LMFAO în discuţiile din mediul virtual pe Facebook, Instagram, în e-mailuri. Care este explicaţia acestora dar şi cum au ajuns atât de populare pe internet, dar şi în viaţa reală vom afla în cele ce urmează. Acronimele sunt cuvintele „inventate” sau simplificate, de cele mai multe ori prin prescurtare, a unor expresii celebre. Acestea sunt de cele mai multe ori nişte invenţii lexicale monosilabice sau disilabice,silabe ce trebuie să conțină atât vocale cât și consoane.

Deşi pare greu de crezut, armata a purtat un rol extrem de important în răspândirea lor. În timpul Marelui Război unul din cele mai utilizate acronime era „AWOL” („absent without leave”, adică a pleca fără permisiune din bază).

Multă lume considera că aceste prescurtări reprezintă viitorul şi că în cel mai scurt timp toată lumea va folosi astfel de abrevieri.

Ce înseamnă IDK?

IDK face parte din categoria celor mai utilizate prescurtări de pe internet şi înseamnă I don’t know (nu ştiu). Foarte multe dintre abrevierile folosite în mediul online au devenit atât de populare încât au fost recunoscute în mod oficial de lingviştii englezi. Romanii nu s-au lăsat mai prejos şi au înlocuit abrevierile din engleza cu cele în romană.

Printre cele mai utilizate fiind:

MS – Merci
CP – Cu Plăcere
CMF – Ce Mai Faci?
LMA – La Mulţi Ani
NB – Noapte Bună
BV – Bravo
DC – De Ce?
BN – Bine
PWP – Te pup
T’BESK – Te iubesc
VTM – Viaţa mea

Cele mai folosite acronime în relația Business to Business

Multe din aceste prescurtări vin din engleza şi au fost adoptate la nivel mondial de către corporaţii. Mai jos vă prezentăm câteva din cele mai utilizate acronime din relația Business to Business

ABC (always be closing) – întotdeauna încheie vânzarea
ASAP (as soon as possible) – cât de repede posibil
B2B (business to business) – de la afacere la afacere
B2C (business to consumer) – de la afacere la client
CAD (computer aided design) – proiectare asistată de calculator
CEO (chief executive officer) – director executiv
CFO (chief financial officer) – director financiar
CIO (chief investment officer/chief information officer) – director de investiții/director informațional care asigură managementul strategic al resurselor informaționale dintr-o organizație
CMO  (chief marketing officer) – director de marketing
COO (chief operating officer) – director de operațiuni
CTO (chief technology officer) – director de tehnologie
DOE  (depending on experience or design of experiment) – în funcție de experiență – termen folosit în recrutare/proiectarea experimentală sau statistică
EOD (end of day/end of discussion) – sfârștul zilei/sfârșitul discuției
ESOP (employee stock ownership plan) – persoană juridică care deține acțiuni
ETA (estimated time of arrival) – timpul estimativ al sosirii
FYI (for your information) – pentru informarea ta

Prescurtări folosite în IT

Dacă în mediul online prescurtări precum IDK sunt folosite de către unii fără a şti ce înseamnă, în domeniul IT totul este foarte precis. Iată câteva exemple

LTE – long term evolution (Este vorba de tipul de conexiune pe care o avem pe telefoanele mobile)
LAN – local area network (LAN-UL este o reţea de internet de mici dimensiuni. Acasă, de exemplu avem reţea de tip LAN)
JPEG – joint photographic experts group (JPEG este un format pentru imagini)
LCD – liquid crystal display (LCD este un tip de display folosit la monitoare, televizoare, sau telefoane)
ISP – internet service provider (Aceasta abreviere le este atribuită de obicei providerilor de internet)
IP – internet protocol
CAPTCHA – completely automated public turing test to tell computers and humans apart (CAPTCHA sunt „mici teste” pentru a teste utilizatorul unui serviciu dacă acesta este om sau robot)
I/O – INPUT/OUTPUT
HTTP – hypertext transfer protocol
HTML – hyper text markup language (HTML este un limbaj de formatare ce se foloseşte în special la crearea păgânilor web)
DVD – digital vide disk (DVD-urile se folosesc în special pentru fişiere video însă pot fi folosite şi pentru alte tipuri de date)
CCTV – closed circuit television
GÂF – graphics interchange format (GIF-urile sunt un tip de imagini ce pot derula mai multe cadre)
GPU – graphics processing unit (noi le cunoaştem sub denumirea de placă video)
HDMI – high definition multimedia interface (HDMI este o interfaţă ce permite o conexiune video de înaltă calitate)

Acronimele pot fi privite de către multe persoane ca un obicei extrem de enervant, însă viitorul pare sa le aparțină.

Adauga un comentariu