National

Ce le-a spus Elena Udrea judecătorilor după ce a aflat că va rămâne în arest preventiv în Bulgaria: „Plec de la convingerea că…”

Publicat: 15 apr. 2022
Ce le-a spus Elena Udrea judecătorilor după ce a aflat că va rămâne în arest preventiv în Bulgaria Plec de la convingerea că...
Udrea a sesizat marţi CEDO, solicitând suspendarea de urgenţă a executării mandatului european de către autorităţile din Bulgaria

Elena Udrea va rămâne în arest preventiv în Bulgaria. Este decizia luată pe 14 aprilie 2022 de către Curtea de Apel din Sofia. Acest lucru este valabil până la soluționarea cererii de extrădare. Instanța a respins recursul blondinei în dosarul de arest preventiv pe teritoriul țării vecine.

Curtea de Apel din Sofia a hotărât să respingă recursul depus de blondină la măsura arestului preventiv. Fostul ministru al Turismului dorea o măsursă mai blândă, cum ar fi arestul la domiciliu.

Elena Udrea va rămâne în arest preventiv în Bulgaria

Conform sursei menționate anterior, judecătorii au ajuns la concluzia că Elena Udrea nu se află în pericol dacă va sta în arest. Cu toate acestea, au au admis că „fosta blondă de la Cotroceni’ are unele probleme de sănătate. Aceasta va afla pe data de 19 aprilie dacă va fi extrădată în România.

Hotărârea luată de judecătorii de la Sofia vine la o zi după ce hotărârea privind extrădarea Elenei Udrea a fost amânată. Instanța din Blagoevgrad a transmis miercuri, pe data de 13 aprilie, că fosta politiciană va afla pe 19 aprilie dacă va fi extrădată în România pentru a-și executa condamnarea la șase ani de închisoare din dosarul „Gala Bute’. Decizia nu va fi una definitivă, putând fi atacată cu apel la instanța superioară de la Sofia.

Judecătorii le-au cerut autorităților din România informații despre închisoarea în care a stat Elena Udrea în țara noastră. Decizia lor vine după ce avocații blondinei au susținut că fosta politiciană a fost amenințată cu moartea în perioada petrecută în detenție.

„Fosta blondă de la Cotroceni’ a cerut drept de ședere în Bulgaria, susținând că ar fi „persecutată politic’ în cazul în care se va întoarce în România. Pentru a arăta că nu plănuiește să plece din țara vecină, ea și-a închiriat o locuință în Bulgaria pentru următorii șapte ani.

Ce le-a spus Elena Udrea judecătorilor

Recent, Elena Udrea a oferit primele declarații despre sentința primită în cadrul dosarului „Gala Bute’. Fosta politiciană a oferit primele impresii după decizia luată de Tribunalul Blagoevgrad de a amâna decizia de extrădare. Blondina susține că sentința pe care a primit-o în dosarul „Gala Bute’ ar fi una dată ilegal și că ar fi fost încălcată Constituția.

„Vă mulțumesc pentru ocazia de a spune ceva personal. Nu știu dacă voi repeta ceva din ce au spus avocații, pentru că nu am înțeles în totalitate ce au spus! Aș vrea să spun, în primul rând, că plec de la convingerea că de data aceasta am parte de un proces real, nu procesele care mi s-au întâmplat în România.

Am convingerea că stau în fața unor judecători care au venit să asculte situația în care mă aflu, să analizeze din perspectiva legii probele pe care le am depus și să ia o decizie corectă, legală și curajoasă în același timp, pentru că înțeleg, cazul meu în fața tribunalului de aici nu este ușor (…).

Aș spune distinsului tribunal că este o ocazie, nu doar de a soluționa o cerere de extrădare, ci de a scrie istorie. Cazul meu nu este doar unul cu justiția din România, este un caz care privește justiția europeană.

Aceeași decizie care se cere a fi executată acum, statul român a cerut să fie executată în 2018 și atunci s-a emis un mandat internațional de arestare împotriva mea.

Atunci am fost arestată trei luni, după care statul român și-a retras acuzațiile împotriva mea. CCR a constatat că am fost condamnată ilegal și a cerut eliberarea mea și și a retras mandatul de arestare internațională’, a susținut Elena Udrea, pentru WOWbiz.ro.

De asemenea, Elena Udrea a susținut că hotărârea luată de judecătorii români ar fi fost constatată ilegală încă din anul 2018, de către CCR.

„După 3 ani din nou se cere de către statul român arestarea mea pentru aceeași decizie judecătorească constatată deja ilegală în 2018, de către CCR. Ca fost ministru și ca om politic știu că întotdeauna în clasamentul țărilor europene România și Bulgaria ocupă ultimele două locuri la mai toate capitolele, aveți ocazia ca să arătați că, în justiție, Bulgaria este înaintea României. În speranța că o să analizați curajos cazul meu, vă mulțumesc!’, a mai spus Udrea.

Având în vedere faptul că Elena Udrea rămâne în arest preventiv în Bulgaria, Adrian Alexandrov, actualul iubit nu o va putea vedea pe politiciană până nu revine în țară.




Adauga un comentariu