Prima pagină » Sanatate » Ce nu ai voie să mănânci când alăptezi? Lista alimentelor interzise

Ce nu ai voie să mănânci când alăptezi? Lista alimentelor interzise

06 iun. 2022, 10:42,
în Sanatate

Dacă nu știi ce nu ai voie să mănânci când alăptezi, ai ajuns în locul potrivit! În acest articol, îți vom dezvălui lista alimentelor interzise pentru proaspetele mămici.

Alăptarea este foarte importantă pentru sănătatea copiilor, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. În plus, aceasta contribuie la crearea și întreținerea unei relații speciale între mamă și bebelușul său.

Prin laptele matern, copiii primesc toate substanțele nutritive de care au nevoie, pentru a crește și pentru a se dezvolta frumos și sănătos. Specialiștii sunt de părere că laptele matern gros și lipicios, de culoare gălbuie, produs la sfârșitul perioadei de sarcină, cunoscut și sub numele de colostru, constituie hrana perfectă pentru un nou-născut. De aceea, se recomandă ca bebelușul să fie hrănit la sân încă din prima oră după naștere.

Din nefericire, există numeroase alimente, care influențează calitatea laptelui matern și care ar trebui evitate pe toată perioada alăptării. Iată care sunt acestea.

o mamă care ține un bebeluș pe piept

Prin laptele matern, copiii primesc toate substanțele nutritive de care au nevoie, pentru a crește și pentru a se dezvolta frumos și sănătos.

Ce nu ai voie să mănânci când alăptezi?

Chiar dacă par inofensive, următoarele alimente conțin toxine, care nu ar trebui să se afle în compoziția laptelui matern uman: citricele, ciupercile, cafeaua, băuturile alcoolice, dulciurile și peștele bogat în mercur.

Citrice

Citricele sunt fructe acide, care nu sunt indicate pentru tractul gastrointestinal insuficient dezvoltat al bebelușilor. De exemplu, lămâile sau portocalele le pot declanșa celor mici vărsături, iritații și o stare generală de agitație.

felii de citrice colorate

Citricele sunt fructe acide, care nu sunt indicate pentru tractul gastrointestinal insuficient dezvoltat al bebelușilor.

Ciuperci

În primele trei luni de viață ale bebelușului, proaspăta mămică nu ar trebui să consume deloc ciuperci. Acestea conțin substanțe toxice, care nu pot fi prelucrate de sistemul digestiv al celui mic. Mai mult, pot provoca alergii și probleme digestive grave.

Cafea și băuturi alcoolice

Cafeaua și băuturile alcoolice nu sunt indicate a fi consumate în perioada alăptării. Cu toate acestea, cafeina și alcoolul sunt absorbite mai degrabă în sânge, decât în lapte, ceea ce înseamnă că nu este nicio problemă dacă iei o înghițitură sau două, din când în când.

Dulciuri

Nu este recomandat să consumi dulciuri pe parcursul alăptării, deoarece îi creezi bebelușului o predispoziție la obezitate în anii următori. Consumul de calorii goale poate afecta abilitatea celor mici de a-și controla apetitul și poate promova un consum excesiv de alimente nesănătoase la maturitate.

Pește

Din cauza nivelului mare de mercur pe care îl pot avea, nu este indicat să consumi macrou, pește spadă sau rechin, în perioada în care alăptezi. Odată ajunsă în coprul uman, substanța chimică ia forma metilmercurului, o neurotoxină foarte ușor absorbită de bebeluși.

o femeie care presară sare pe pește

Din cauza nivelului mare de mercur pe care îl pot avea, nu este indicat să consumi macrou, pește spadă sau rechin, în perioada în care alăptezi.

În ciuda alimentelor interzise, există o gamă variată de alimente permise pe parcursul perioadei în care alăptezi. Astfel că, foarte bune sunt fructele și legumele (legume verzi, morcovi, fasole verde și galbenă, andive, rubarbă, bame, vinete).

Cu efecte pozitive asupra lactației poate fi și somonul (fiert sau la grătar), deoarece este o sursă bogată de acizi grași Omega-3 și vitamina D, dar și păstrăvul, sardinele și scoicile.

Pe lista alimentelor recomandate se mai află și carnea de pui, cerealele integrale și semințele, dar și lactatele. Acestea din urmă sunt foarte bune atunci când te simți copleșită, deoarece țin sub control stresul și îți conferă energie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 decembrie 2024
07 decembrie 2024