National

Ce pedeapsa ar putea primi Traian Basescu in dosarul Casa din Mihaileanu

Publicat: 20 oct. 2015
1

Procurorii Parchetului General au dispus, in luna mai, redeschiderea dosarului Casa din Mihaileanu. Fostul presedinte Traian Basescu este urmarit penal pentru abuz in serviciu, uz de fals si fals in declaratii. Decizia a fost confirmata ulterior de Judecatoria Sectorului 1, iar astazi am aflat ce pedeapsa ar putea primi fostul presedinte in acest caz.

Cercetarile in dosarul respectiv vizeaza modul in care Traian Basescu a inchiriat, iar mai apoi a intrat in posesia unui etaj al unei case din strada Mihaileanu, in perioada in care a ocupat functia de primar al Capitalei.

Citeste si Traian Basescu, prima reactie dupa noua cerere de arestare preventiva a Elenei Udrea

O speta asemanatoare cu cea invocata anterior a fost judecata de Tribunalul Bacau, care l-a condamnat marti pe primarul Romeo Stavarache la trei ani de inchisoare cu suspendare. Dosarul edilului din Bacau a fost trimis in judecata in aprilie 2014, iar acesta a fost acuzat ca ar fi aprobat repartizarea unei locuinte catre un subaltern.

Romeo Stavarache a fost condamnat pentru tentativa de abuz in serviciu, alaturi de alte doua persoane, angajate ale Primariei Bacau la data faptelor. Este vorba despre Gheorghe Muntianu, la data faptelor sef al Serviciului administrare fond locativ si indrumare asociatii de proprietari din Primaria Bacau – condamnat tot la trei ani de inchisoare cu suspendare, pentru tentativa de abuz in serviciu, uz de fals si conflict de interese – si despre Gavril Pircu, la data faptelor director executiv al Directiei patrimoniu din Primaria Bacau, care a primit o pedeapsa de doi ani de inchisoare cu suspendare, pentru tentativa de abuz in serviciu.

Citeste si Amanare in dosarul familiei lui Bercea Mondial in procesul cu Mircea Basescu

Decizia Tribunalului Bacau nu este definitiva, dar poate reprezenta un precedent pentru cazul casei din Mihaileanu, dupa cum ne-a confirmat si avocatul Lucian Bolcas.

”Este evident ca ceea ce a facut Traian Basescu este infractiune, care, in aceasta situatie de la Bacau, a fost sanctionata penal. Traian Basescu se mai bucura inca de o protectie, pe care a afisat-o clar pe 29 iulie, cand a spus ca are protectia unor oficialitati americane si a Ambasadei Americane, care au influentat inclusiv organe ale statului. El a spus-o. Cat timp se mai bucura de aceasta protectie, cat timp oamenii acestia nu-si dau seama pe cine protejeaza – si nu stiu in ce masura au interes sa mai protejeze un asemenea om – Traian Basescu nu va pati nimic pentru infractiunile flagrante pe care le-a savarsit”, ne-a declarat reputatul avocat, care a precizat ca ”decizia Tribunalului Bacau poate sa fie un precedent pentru cazul casei din Mihaileanu”.

Citeste si Ginerele fostului presedinte Traian Basescu, in fata judectorilor

Cat despre acuzatiile pentru care ar putea da socoteala Traian Basescu in acest dosar, Lucian Bolcas a explicat ca ”este vorba despre abuz in serviciu, fals, pentru ca a dat o declaratie falsa, in sensul ca n-a avut alte proprietati, s.a.m.d. . Evident ca este vorba de o infractine crasa, categorica, indubitabila”, a conchis avocatul.





Adauga un comentariu