WoW!

Ce poţi păţi dacă porţi încălţăminte nepotrivită

Publicat: 23 iul. 2020

Există o mulţime de modele de încălţări care ne cuceresc încă de pe rafturile magazinelor, mai ales în perioadele în care comercianţii oferă reduceri de preţ, aşa cum este şi perioada sărbătorilor de iarnă. Designul atractiv nu ar trebui să fie, însă, cel mai important criteriu în funcţie de care să ne alegem pantofii, mai ales dacă luăm în calcul impactul pe care îl au aceştia asupra stării noastre de sănătate.

Înainte de orice, este esenţial ca încălţămintea să ni se potrivească perfect, fără să ne strângă, să fie prea mare sau prea incomoda. Ştiai că pantofii nepotriviţi pot genera o mulţime de probleme de sănătate? Iată care sunt cele mai frecvente 5 dintre acestea!

Încălţămintea prea strâmtă poate produce monturi

Monturile (sau Hallux Valgus, în termeni de specialitate), reprezintă o diformitate localizată la nivelul degetului mare al piciorului. Ele sunt, de fapt, proeminente dureroase şi, de altfel, foarte inestetice, întâlnite mai frecvent la femei decât la bărbaţi, din cauza purtării tocurilor şi a încălţămintei cu vârf ascuţit.

Desigur, moştenirea genetică, piciorul plat sau obezitatea sunt alte cauze care declanşează apariţia sindromului Hallux Valgus însă, cu siguranţă, purtarea pantofilor nepotriviţi contribuie semnificativ la formarea monturilor.

Pantofii cu toc favorizează apariţia celulitei

Deşi pare greu de crezut, pantofii cu toc favorizează apariţia celulitei. Pe lângă faptul că ei afectează ireversibil coloana, aceştia împiedica bună circulaţie a sângelui şi, implicit, îngreunează oxigenarea pielii. Drept consecinţă, apare celulită. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul pantofilor prea strâmţi şi a încălţărilor foarte ascuţite, care reduc confortul picioarelor.

Iată, deci, un alt motiv să alegi cu grijă pantofii pe care îi porţi în diverse ocazii şi să alegi, mai degrabă, o pereche de adidaşi comozi. Poţi comanda sneakersi de pe Epantofi, dacă îţi doreşti să porţi încălţăminte de calitate superioară.

Încălţările grele sunt un factori de risc pentru osteofite

Osteofitele sunt cunoscute şi că pinteni la călcâi. Acestea se formează din cauza osificării muşchilor de pe os. Printre simptomele sale se numără, în prima fază, înţepăturile resimţite în zona călcâiului, după care, pe măsură ce boală avansează, apare senzaţia de durere, deseori greu de suportat. În general, osteofitele apar din cauza încălţărilor foarte grele şi foarte incomode, ceea ce înseamnă că este indicat să eviţi pantofii cu tălpi rigide.

Pantofii sport pot genera „piciorul atletului”

Purtarea unor pantofi sport de calitate îndoielnică este principalul factor de risc pentru apariţia ciupercii Ţinea pedis. Afecţiunea cunoscută drept „piciorul atletului” apare, în ciuda aşteptărilor, la copii şi la persoanele sedentare, dar şi la cei care obişnuiesc să poarte pentru mult timp o singură pereche de încălţări.

Deşi nu este o afecţiune dureroasă, aceasta se manifesta prin mâncărimi insuportabile şi prin senzaţii de arsură în special între degetele de la picioare. „Piciorul atletului” poate să apară şi din cauza folosirii instrumentarului de pedichiura insuficient de steril, dar şi la piscine sau la duşuri publice.

Măsura nepotrivită la pantofi declanşează boala Morton

Sindromul sau boala Morton (ori fibroza perineurala, aşa cum este cunoscută în termeni de specialitate) reprezintă o îngroşare benignă poziţionata la nivelul tălpii. Mai exact, aceasta afectează nervul plantar al piciorului şi, de cele mai multe ori, această problemă apare la femeile care poartă pantofi cu toc foarte înalt şi incomod.

Bărbaţii nu sunt nici ei feriţi de sindromul Morton, întrucât manifestările sale pot fi declanşate de diverse alte cauze, cum ar fi excesul de greutate, alegerea unor pantofi prea strâmţi sau prea largi, activitatea fizică intensă efectuată în încălţări nepotrivite şi multe altele. Persoanele cu platfus sunt mai predispuse la această afecţiune care creează dureri insportabile la nivelul tălpilor. În plus, efectele sale distructive nu se limitează aici; în timp, boala poate duce la deformarea piciorului, a coloanei vertebrale şi a oaselor bazinului.

Încălţămintea pe care o purtam ne poate afecta confortul şi sănătatea. Ca atare, e foarte important să o alegem cu grijă şi să investim doar în pantofi de calitate, care ţin departe toate aceste probleme prezentate în articolul de fată.





Adauga un comentariu