News Flash:

Ce pretentii are Fondul de Garantare de la clientii Primei Case?

15 Septembrie 2009
783 Vizualizari | 0 Comentarii
Ce pretentii are Fondul de Garantare de la clientii Primei Case
Afisat la 20.10

Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a stabilit cu Asociatia Romana a Bancilor (ARB) ca bancile sa transmita solicitarea de garantare a imprumuturilor prin "Prima Casa" la Fond cu cel putin 10 zile inainte de data de expirare a antecontractului.
Reprezentantii FNGCIMM au avut, luni, o intalnire cu reprezentantii ARB pentru optimizarea procedurilor de lucru intre banci si Fond, in sensul scurtarii duratei procesului de acordare a creditelor prin "Prima Casa" si de eliminare a inconvenientelor pentru unii beneficiari ai programului guvernamental.
O alta masura discutata cu ARB a fost ca bancile sa isi avertizeze clientii sa incheie antecontractul abia dupa ce institutia financiara le confirma ca sunt eligibili.
Totodata, antecontractul, act premergator contractului de vanzare-cumparare, prin care atat vanzatorul, cat si cumparatorul isi iau obligatia sa incheie tranzactia, trebuie semnat pe cel putin 45-60 de zile, astfel incat clientul sa nu riste sa piarda locuinta din cauza ca nu i-a fost acordat creditul in termenul stabilit.
"Daca eu am semnat antecontractul pe 30 de zile, sunt 90% sanse sa nu obtin creditul in timp util in cazul in care locuinta nu are cadastru, evaluarea facuta, iar eu in calitate de client nu m-am asigurat ca sunt eligibil", a explicat marti Vasile Coman, director coordonator in cadrul FNGCIMM.
El a explicat ca ARB va transmite bancilor, in urmatoarele 1-2 zile, scrisori cu precizari si clarificari suplimentare privind programul "Prima Casa", rezultate din discutiile cu Fondul.
Coman considera ca, dupa primele doua luni de la demararea "Primei Case", "usurinta cu care institutiile de credit au tratat unele probleme ar putea fi determinata si de faptul ca programul este foarte prietenos cu bancile", in sensul ca intreaga resposabilitate, in caz de neplata, revine Fondului de Garantare si clientilor, care platesc un avans de minimum 5%, respectiv 3.000 de euro.
In plus, beneficiarii mai constituie in favoarea bancii si un depozit cu rata pe 3 luni aferenta creditului contractat, tot pentru a neutraliza riscurile pentru banci in cazul nerambursarii.
FNGCIMM a primit pana la inceputul acestei saptamani, solicitari de garantare pentru Prima Casa in valoare de circa 125 milioane euro din plafonul prevazut de stat, de 1 miliard euro, si estimeaza ca are fonduri pentru inca 10 luni.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3476 (s) | 22 queries | Mysql time :0.206793 (s)