WoW!

Ce regim trebuie să urmezi dacă ai ficat gras? Alimente permise

Publicat: 21 oct. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ce regim trebuie să urmezi dacă ai ficat gras Alimente permise
Știai că... ficatul se simte cel mai bine atunci când adopâi dieta mediteraneană?

Ştiai că… 1 din 5 persoane au ficat gras şi nu e conştientă de acest lucru? Dacă ai simptomele enumerate în acest materiale, mergi la un control. E foarte posibil ca, după aceea, să ai regim pentru ficat gras.

Medicii trag un semnal de alarmă şi vorbesc din ce în ce mai mult despre steatoza hepatică, popular spus ficat gras. Aceasta constă în acumularea grăsimii la nivelul ficatului. Dacă nu e tratată la timp, boala evoluează înspre steatohepatită, ducând chiar la ciroză sau cancer de ficat.

Cauzele bolii ficatului gras

Probabil, te întrebi de ce se îngraşă ficatul, care sunt simptomele şi în ce constă tratamentul. Iată cauzele cele mai des întâlnite:

  • consum excesiv de alcool (20 gr alcool la femei, 30 gr alcool pur la bărbaţi, PE ZI). Boala evoluează înspre steatoză hepatică alcoolică;
  • diverse afecţiuni (toleranță alterată la glucoza orală, infecţii virale cronice, diabet zaharat, dislipidemie), infecţia cu HIV, dar şi anumite medicamente şi chiar şi sarcină. Se numeşte steatoză hepatică non-alcoolică.

Simptomele ficatului gras

Dacă simţi aceste lucruri, ar trebui să mergi de urgenţă la un control de specialitate:

  • durere abdominală;
  • o uşoară inflamare în partea dreaptă a abdomenului, însoţită de durere subcostală;
  • oboseala extremă;
  • greaţă;
  • lipsa poftei de mâncare;
  • pierdere în greutate;
  • lipsa de energie, extenuare.

În majoritatea cazurilor, analizele de rutină pot identifica steatoza, întrucât indică valorile modificate ale funcţiei hepatice. Diagnosticul se pune după ce pacientul trece printr-o serie de paşi:

  • anamneza. Doctorul notează istoricul medical al familiei, simptomele resimţite, măsoară abdomenul pacientului;
  • analize la sânge. Se verifică valorile enzimelor hepatice, ale glicemiei şi ale lipidelor şi se urmăresc markerii virali;
  • procedura imagistică. După caz, se efectuează: ecografie, investigaţie RMN sau tomografie computerizată;
  • evaluare. Dacă medicul suspectează o boală avansată, poate solicita o biopsie hepatică sau un test noninvaziv (precum Fibroscan sau FibroMax).

Cum previi apariţia ficatului gras

Sfaturile următoare sunt esenţiale atât pentru persoanele sănătoase, cât şi pentru cele bolnave:

  • alimentaţie cât mai sănătoasă. Mănâncă puţine grăsimi de origine animale. Consumă multe fructe, legume, cereale şi grăsimi sănătoase (avocado, ulei de măsline etc.);
  • adoptă o dietă echilibrată, astfel încât să nu te îngraşi sau, dacă ai nişte kilograme în plus, să scapi de ele cât mai sănătos;
  • fă mişcare în fiecare zi. Nu trebuie să fie efort prelungit. Mersul în pas alert este ideal.

Regim pentru ficat gras

Dacă, din păcate, sănătatea îţi este afectată, iată ce regim pentru ficat gras trebuie să adopţi:

  • fructe şi legume în alimentaţie. Ele scad nivelul seric al grăsimilor;
  • carbohidraţi cu indice glicemic scăzut (precum cerealele integrale);
  • aport mare de fibre;
  • se bea apă din belșug;
  • consumul de vin roșu trebuie să fie moderat, cel mult 1 pahar pe zi;
  • ceaiul și cafeaua sunt permise, dar nu îndulcite cu miere de albine ori cu zahăr.

De asemenea, dieta mediteraneană este ideală pentru un regim pentru ficat gras. De ce? Pentru că aceasta se axează pe:

  • consum ZILNIC de: legume, fructe, cereale integrale, leguminoase, fasole, nuci, ierburi, condimente, seminţe;
  • consum SĂPTĂMÂNAL de: lactate, ouă, fructe de mare, pește;
  • consum LUNAR de: dulciuri, carne roşie.

Ce trebuie să scoţi din alimentaţie:

  • cereale rafinate (paste, pâine albă);
  • zaharuri (îngheţată, sucuri, bomboane etc.)
  • uleiuri rafinate (ulei de soia, ulei de canola şi nu numai);
  • grăsimi trans (alimente procesate, margarină etc.)
  • carne procesată (mezeluri, cârnaţi).
Adauga un comentariu