Actualitate

Ce rugăciune pentru copii ar trebui să spună părinții. Are o mare putere și îi protejează de cele rele

Publicat: 23 nov. 2021
Rugăciune pentru copii
Rugăciunea părinților ajunge direct la Dumnezeu

Este foarte important ca părinții să rostească o rugăciune pentru copii. Astfel, micuții vor fi protejați în orice moment de către Divinitate. Totodată, trebuie să ne ințiem copiii în taina rugăciunii de la o vârstă fragedă. Astfel, ei se vor apropia de Dumnezeu și vor învăța să fie responsabili și recunoscători. Totodată, ne putem învăța copilul să se roage prin puterea exemplului ori utilizând cărți speciale de rugăciuni pentru copii. Facem precizarea de la început că ambii părinți se pot ruga pentru bunăstarea copilului lor.

Cu toate acestea, rugăciunea mamei nu se compară cu nimic în lume. Aceasta ajunge direct la urechile lui Dumnezeu și primește răspuns numaidecât. Iubirea părinților pentru copilul lor a fost foarte des asemuită cu iubirea lui Dumnezeu față de omenire. Prin urmare, ea este cea mai pură formă de iubire care există pe acest pământ.

„Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce cu înțelepciunea Ta ai zidit pe om din țărână și ai suflat în fața lui suflare de viață și, binecuvântându-l, ai zis: creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul; iar la Cana Galileii, prin Unul-Născut Fiul Tău, ai binecuvântat nunta și deci nașterea de fii, cu multă umilință rog marea Ta bunătate, ca neîncetat să reverși harul Tău și să Te milostivești asupra copiilor mei, pe care ai binevoit să mi-i dăruiești. Umple-i de înțelepciune și pricepere. Apără-i de toate cursele vrăjmașilor văzuți și nevăzuți. Poruncește îngerilor Tăi ca totdeauna să le fie călăuze și povățuitori spre toate faptele cele bune, ca de-a pururea să Te poată lăuda și preamări în veci. Amin.”

Rugăciune pentru copii. Poate fi rostită și de mamă, și de tată

Rugăciunea pentru copii ocupă un rol special în viața oricărui părinte și are o însemnătate deosebită. Astfel, îi ocrotim pe cei mici chiar și când nu suntem lângă ei, prin ajutorul lui Dumnezeu. Este important să ne rugăm pentru copii noștri chiar înainte de a se naște. O mamă care urmează să aducă pe lume un copil își poate începe ziua cu astfel de rugăciuni de dimineață.

Rugăciunea pentru copiii nenăscuți va asigura, prin voia Domnului, o sarcină și o naștere ușoară. Totodată, femeile însărcinate se liniștesc și capătă încredere că totul va fi bine cu bebelușul lor. Astfel, ele se vor gândi cu optimism și bucurie la momentul nașterii. Părinții se pot ruga pentru copii chiar și când aceștia sunt sănătoși. De exemplu, ne putem ruga pentru ca Dumnezeu să le lumineze mintea, să îi ajute la examene, să îi vegheze în călătoriile peste hotare sau să-i ajute să își întemeieze o familie.

Rolul rugăciunii în viața copiilor

Rugăciunea pentru copii are un rol educativ. Prin aceasta, cei mici se apropie de Dumnezeu, își dezvoltă responsabilitatea și capacitatea de a fi recunoscători pentru ce au. Este foarte important să le explicăm copiilor că rugăciunea nu este o obligație, ci trebuie să vină din suflet și din dorința de a se apropia de Divinitate. Însă nu putem forța copilul să se roage, pentru că atunci rugăciunea va fi lipsită de însemnătate. Dacă vor rosti o rugăciune în fiecare seară, copiii vor fi mai liniștiți și se vor odihni mai bine.

Când cei mici învață că sunt protejați de Divinitate, vor fi mai curajoși și vor găsi mereu motivație pentru a merge mai departe, indiferent de obstacolele pe care le vor întâmpina în viață. Dacă ne inițiem copilul în taina rugăciunii, este important să evităm teoriile și sintagmele greu de înțeles. Cel mai adesea, micuții învață cel mai ușor prin puterea exemplului. Micuții trebuie învățați cu rugăciunile dimineții de la o vârstă fragedă. În acest sens, putem achiziționa cărți speciale de rugăciune pentru cei mici. Dacă este vorba de copii mici, trebuie să începem cu rugăciuni scurte. De asemenea, este foarte important să ne învățăm copiii să se roage pentru sănătatea și protecția familiei și a prietenilor. În concluzie, cărțile de rugăciune pentru copii sunt o modalitate perfectă de a-i iniția pe aceștia în taina comuniunii cu Dumnezeu.





Adauga un comentariu