Local

Ce s-a descoperit in canalizarea de pe Sf. Lazar: blocuri mari de beton – FOTO

Publicat: 25 iul. 2018

Ploile din ultimele zile dau batai de cap sefilor administratiei locale. Primarul Mihai Chirica atrage atentia cu privire la necesitatea intretinerii sistemului de canalizare din municipiu. Echipaje ale Politiei Locale, Salubris SA si Citadin SA au participat miercuri, 25 iulie, alaturi de cele ale ApaVital SA, cea care gestioneaza reteua de apa si canalizare, la o operatiune de desfundare si decolmatare a canalizarii din zona strazii Sf. Lazar.

Citeste si: Bulevardul Independentei este plin de apa. Oamenii au nevoie de cizme de cauciuc

„Nu mi se pare in regula ca o canalizare sa nu mai functioneze in conditiile in care nu s-a intamplat nimic diferit fata de alte dati. Nu ne-am mutat nici la tropice, nu ne-am mutat nici la Polul Nord, nu am iesit din statistica nationala sau mondiala, prin urmare ar fi trebuit sa functioneze cam la fel. Dintr-o canalizare din zona Sfantul Lazar, care la ultimele ploi a fost inundata, am scos namol si chiar blocuri mari de beton. Nu s-a modificat clima atat de mult, din pacate a crescut nesimtirea foarte mult. Nu este vina colegilor de la ApaVital, in zona au fost lucrari facute de-a lungul timpului. Sunt convins ca mai sunt si alte zone din municipiu in aceeasi situatie. Actiunea va continua si in alte zone, mai ales in zonele joase, unde se acumuleaza cantitati mari de apa”, a anuntat primarul Mihai Chirica.





Comentarii
Adauga un comentariu