News Flash:

Ce sanse mai au partidele mici dupa esecul la alegerile locale

22 Iunie 2004
1260 Vizualizari | 0 Comentarii
•Dupa alegerile locale, partidele care nu au trecut pragul electoral raman doar observatori ai scenei politice si risca sa fie uitate definitiv de electorat •Toate partidele mici ca PNTCD, PUNR si AP sustin ideea formarii unor aliante pentru asigurarea succesului politic •Candidatul PNTCD la Primarie, Sorin Bouaru, s-a inscris in Partidul Actiunea Populara Dupa alegerile locale, scena politica ieseana are o cu totul alta configuratie. PSD si Alianta PNL - PD au obtinut cele mai multe voturi, iar PRM si PUR au castigat destul astfel incat sa incline balanta intr-o parte sau in alta. Partidele mici, precum PUNR, PNTCD, AP, care nu au trecut pragul electoral, risca sa dispara. In conditiile in care aliantele pe plan local au fost deja incheiate intre partidele care au trecut pragul electoral, celor care au ramas pe dinafara, pentru ca au obtinut cel mult unu la suta din voturi, nu le ramane decat alternativa unor coalitii sau fuziuni, ce le-ar permite sa aiba cate un reprezentant sau doi in structurile administratiei centrale dupa alegerile parlamentare de la toamna. In situatia reorganizarii si a formarii unui nou plan de actiune pentru alegerile din toamna se afla Partidul National Taranesc Crestin Democrat (PNTCD), Partidul Uniunii Natiunii Romane (PUNR), Partidul Noua Generatie (PNG),Uniunea pentru Reconstructia Romaniei (URR), Forta Democrata (FD), Actiunea Populara (AP) si Partidul Socialist al Muncii (PSM). In aceasta pleiada de partide, care se aglomereaza in dreapta scenei politice, unele duc crucea invechirii doctrinelor, cazul PNTCD si al PUNR, iar altele au scuza ca au fost infiintate recent. Din discutiile avute cu reprezentantii de la nivel local ai acestor partide, acestia au sustinut in unanimitate ca trebuie sa-si reorganizeze activitatea. Acesta este motivul principal pentru care mai toate partidele vor organiza in perioada urmatoare adunari nationale, la inceputul lunii iulie. Cel mai prompt este PNTCD din acest punct de vedere. Ieri a avut loc la Bucuresti Adunarea Nationala a partidului la care, din partea organizatiei judetene, a participat in calitate de sef Mihai Dorin. Si asta pentru ca cel ce a candidat pentru Primarie, Sorin Bouaru, a trecut sub umbrela AP. Sambata va avea loc o intrunire, la Constanta, a Fortei Democrate, pentru stabilirea planului de actiune pentru viitor. Ilie Cotoman se declara multumit de procentul de 1 la suta obtinut la alegerile locale si precizeaza ca forta acestui partid sta in tinerii pe care partidul ii va promova la alegerile din toamna. Pe 2 si 3 iulie va avea loc la Targu Mures Congresul National al PUNR, unde va fi stabilit, de asemenea, un nou plan de actiune. Reprezentantii la nivel local ai partidului vad ca posibilitati alierea cu PD, din partea caruia au primit deja semnale pozitive, sau afilierea la Partidul Popular European. In perioada urmatoare va avea loc Congresul National al URR la Campulung. Liviu Antonesei vede ca foarte posibila crearea Uniunii Crestin Democrate impreuna cu AP si PNTCD. In aceste conditii, este necesara reorganizarea tuturor filialelor de partid si alegerea de noi conducatori. O soarta incerta are si AP, pana pe 10 iulie, cand va fi organizat Congresul National al partidului. In aceeasi situatie este si PNG, al carui reprezentant local, Gheorghe Nica, considera ca necesara promovarea oamenilor de calitate pe care ii are in functiile de conducere. Adina HUMе
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1341 (s) | 24 queries | Mysql time :0.024356 (s)