Sanatate

Ce se întâmplă dacă pui tămâie la măsea? Metode naturiste care te scapă de durerea de măsele

Publicat: 17 dec. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ce se întâmplă dacă pui tămâie la măsea Metode naturiste care te scapă de durerea de măsele
În cazul în care nu poți ajunge la un medic stomatolog, metodele naturiste îți vin în ajutor. Te scapă de durerile de măsele rapid și fără efort.

Te doare o măsea și nu știi ce să faci? Pune o bucățică de tămâie la măsea și durerea va dispărea în scurt timp. Iată ce alte metode mai poți folosi împotriva durerilor de măsea.

În cazul în care nu poți ajunge la un medic stomatolog, metodele naturiste îți vin în ajutor. Te scapă de durerile de măsele rapid și fără efort. Ai nevoie doar de câteva lucruri, pe care s-ar putea să le ai prin casă. Un exemplu în acest sens îl constituie tămâia, care are acțiune imediată. Dacă nu ai tămâie, nu este nicio problemă, poți să folosești ceapă, lămâie, ulei de cuișoare și multe altele.

Nu uita, însă! O problemă stomatologică nu poate fi rezolvată doar cu remedii naturiste. Acestea sunt metode rapide și la îndemână, dar este necesar să mergi la medic pentru tratarea cauzei.

bobițe de tămâie
Tămâia te scapă de durerile dentare.

Tămâie la măsea pentru dureri? Iată ce alte metode mai poți folosi pentru a înlătura durerea

Poate că nu știai, dar durerea de măsea poate fi ameliorată, dacă pui în locul cariat o bucățică de tămâie. Aceasta va omorî nervul și, în acest fel, durerea nu își mai face apariția.

De asemenea, mai poți folosi suc de lămâie. Stoarce o lămâie și spală-ți gura cu sucul acesteia dimineața, imediat ce te-ai trezit. Așa scapi de bacterii și de tartru, iar respirația ta va fi proaspătă.

Un alt remediu excelent este usturoiul. Presează un cățel de usturoi pe măsea în fiecare dimineață, iar durerea va dispărea. Usturoiul acționează ca un anestezic, fapt ce va face durerea să dispară.

În cazul în care te confrunți cu dureri de dinți supărătoare, folosește ulei de cuișoare. Înmoaie un tampon de vată în ulei de cuișoare și presează-l pe zona dureroasă. Poți chiar să mesteci două-trei cuișoare, iar efectul nu se va lăsa așteptat.

Într-o cană de apă fierbinte poți pune câteva frunze de oregano. Lasă totul la infuzat pentru cinci minute, după care fă gargară.

Gargară poți face și cu un pahar de apă călduță, în care ai dizolvat o linguriță de sare. Gura poate fi clătită cu această soluție la câteva ore.

Totodată, dacă durerea devine insuportabilă, poți pune câteva cuburi de gheață într-un prosop curat, pe care să îl aplici pe zona afectată.

bărbat cu durere dentară
În cazul în care te confrunți cu dureri de dinți supărătoare, folosește ulei de cuișoare.

Metode rapide care te scapă de durerile de dinți

Dacă metodele prezentate mai sus nu îți sunt de ajutor, poți încerca să bei o gură de țuică sau de whiskey. În acest fel, zonele dureroase vor amorți ușor.

Mai mult, poți prepara o pastă din piper negru și frunze de busuioc, pe care să o aplici pe dintele dureros.

Dacă nu ai la îndemână piper sau busuioc, poți amesteca pudră de ghimbir cu ardei iute și puțină apă. Va rezulta o pastă, pe care o poți aplica pe zona dureroasă, cu ajutorul unui bețișor de urechi sau a unui băț de chibrit, al cărui capăt este învelit în vată. Atenție, însă! Soluția aceasta trebuie aplicată doar pe dinte, deoarece poate irita gingiile.

femeie cu dureri dentare
Dacă nu ai la îndemână piper sau busuioc, poți amesteca pudră de ghimbir cu ardei iute și puțină apă.
Adauga un comentariu