Actualitate

Ce semnificație are sărindarul în Biserica Ortodoxă și când se face

Publicat: 15 feb. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ce semnificație are sărindarul în Biserica Ortodoxă și când se face
Dincolo de obiceiul pomenirii viilor şi morţilor, la anumite slujbe, există şi practica sărindarului, care este o pomenire mai specială, pe o durată mai mare de timp

Pentru cei care nu știu ce semnificație are sărindarul, acesta este una dintre practicele obișnuite ale bisericii de pomenire a morților. Acesta, alături de acatist și pomelnic, vine să întregească ritualul de rugăciune fie că e vorba de sufletele celor vii, ori ale celor morți.

Printre cele mai obișnuite practici ale Bisericii Ortodoxe este pomenirea credincioşilor, vii şi morți, la diferite slujbe religioase şi în anumite momente ale acestora. Nu vom mai insista aici asupra rolului acatistului sau al pomelnicului, ci ne vom concentra asupra sărindarului.

Ce semnificație are sărindarul

În tradiţia ortodoxă este obiceiul de a pomeni sufletele celor vii şi ale celor morţi în cadrul unor slujbe. Biserica ne spune că aceste rugăciuni fac bine sufletelor celor care se regăsesc pe acele pomelnice. Însă dincolo de obiceiul pomenirii viilor şi morţilor, la anumite slujbe, mai ales la Liturghie, există şi practica sărindarului. Acesta este o pomenire mai specială, pe o durată mai mare de timp.

Sărindarul, ca act liturgic, este o rânduială mai specială care are o durată mai lungă. Preotul citește numele de pe pomelnic la 40 de Liturghii. Cuvântul „sărindar” înseamnă patruzeci în limba greacă, pe când în limba slavonă îl întâlnim sub numele de soroc.

Sărindarul este de două feluri: sărindarul de obşte şi sărindarul individual. Cel de obşte este săvârşit de preot, timp de 40 de Liturghii, în cinstea unui eveniment special din viaţa acelei biserici, cum ar fi sfinţirea ei. În acest caz, se pomenesc la vii sau la morţi ctitorii lăcaşului de cult şi alte persoane care au contribuit la efectuarea anumitor lucrări. Însă cel mai răspândit sărindar este cel individual, adică pomenirea celor vii şi celor morţi la 40 de Liturghii consecutive pentru a cere lui Dumnezeu iertare şi dezlegare de păcate.

Cum procedează creștinii

În cadrul celor 40 de Liturghii, preotul pomeneşte sărindarele la 40 de Proscomidii săvârşite duminica, în sărbători şi în alte zile. Acesta scoate pe Sfântul Disc miride (părticele din prescurile aduse la altar) pentru vii sau pentru morţi, după cum este întocmit pomelnicul.

Mai mult, la mănăstiri unde se săvârşeşte zilnic Sfânta Liturghie, se poate da un pomelnic sărindar în orice perioadă. Cu toate acestea, creştinii aduc sărindare la biserică la începutul posturilor mari (postul Naşterii Domnului sau postul Paştilor). Sărindarele pentru cei adormiţi sunt pomenite în posturi zilnic la Sfânta Liturghie şi la slujba litiei pentru cei adormiţi. Iar în ziua în care se oficiază cea de-a 40-a pomenire trebuie să se facă şi slujba parastasului. Este momentul numit de credincioşi ca „dezlegarea sărindarelor”.

Credem că aceste informații sunt destul de edificatoare cu privire la ce semnificație are sărindarul.

Adauga un comentariu