Coronavirus

Ce soluții pentru scăderea numărului de cazuri de COVID-19 propune Adrian Streinu-Cercel

Publicat: 09 iul. 2020
ALT=
Ce soluții pentru scăderea numărului de cazuri de COVID-19 propune Adrian Streinu-Cercel

Profesorul Adrian Streinu Cercel a venit cu mai multe soluții pentru scăderea numărului de cazuri de COVID-19. Medicul vorbește despre modul cum se dă jos în mod corect masca de protecție, fără a exista riscul de infecție, și cât de importantă este purtarea ei, mai ales în această perioadă când cazurile de coronavirus au crescut semnificativ în țara noastră.

Doar cu ajutorul purtării măștii de protecție, cu păstrarea distanței fizice și cu respectarea celorlalte măsuri impuse de autorități vom putea trece cu bine de această perioadă, atrage atenția profesorul Streinu Cercel.

Soluții pentru scăderea numărului de cazuri de COVID-19: Cum se schimbă masca

Masca de protecție are efect în primele 2-4 ore de la aplicarea ei, ea trebuie schimbată în momentul în care se umezește. Adrian Streinu-Cercel recomandă ca atunci când ieșim în oraș să avem cu noi mai multe măști pe care să le schimbăm în mod frecvent.

„Masca va opri ce vine din fața noastră. Acele particule nu pot să pătrundă prin aceste straturi. Infecția cu coronavirus poate să treacă prin mască la un moment dat, dar nu la început. Avem un interval de timp în care masca ne protejează. Se spune că o mască ne poate proteja între 2 și 4 ore. Când se face diferența între cele 2 și 4 ore? La momentul umezirii.

Dacă masca se umezește, ea trebuie schimbată, nu mai trebuie ținută pentru că își pierde proprietățile și tot ce se dizolvă aici are șanse să treacă de ea. De aceea e bine să avem cu noi vreo 3-4 măști cu noi ca să ne ajungă pentru toată ziua. Maximum 4 ore o putem folosi, după acest interval nu mai este folositoare. E important și cum o dăm jos. Dacă punem mâna pur și simplu pe ea, ne putem contamina și apoi punem mâna pe telefon și alte obiecte”, a declarat medicul.

Masca va fi cea care va face diferența în următoarele săptămâni, a mai spus Streinu-Cercel.

Raed Arafat acuză promovarea libertății totale

Raed Arafat susţine că în contextul pandemic actual, nu este normal ca să se promoveze libertatea totală a indivizilor. Raed Arafat este de părere că libertatea de a se nu internă, sau de a nu internaţi cu forţa nu trebuie promovată atât de intens cum se întâmplă acum:

„Libertatea individuală are limitele ei, când dreptul meu afectează drepturile celorlalţi fără voia lor şi fără cunoştinţa lor. Există şi liberatatea celor care nu vor să se infecteze”, a declarat Raed Arafat.

În continuarea interviului, Raed Arafat susţine faptul că a primit un studiu făcut de Universitatea Yale potrivit căruia majoritatea persoanelor care au fost infectate au fost îmbolnăvite tocmai de persoanele care nu prezintă simptome de COVID-19 şi a persoanelor asupra căruia nu există vreo suspiciune de boală:

„Azi a apărut un studiu, l-am primit, realizat de Universitatea Yale din SUA, o universitate de prestigiu în domeniul medical. Mai mult de 50% sunt transmise de oameni fără simptome, care nu tuşesc, nu strănuta, nu au febră, nu îi bănuim că ne pot infecta”, a declarat Raed Arafat.

El a spus în acest context că sunt români asimptomatici care refuză internarea și sunt asimptomatici care se externează.

Până astăzi, 9 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.175 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.284 au fost externate, dintre care 20.799 de pacienți vindecați și 1.485 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Până astăzi, 1.817 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.





Comentarii
  • Masca se schimba la 2 ore, minim, e vara, se transpira…deci in medie la 8 ore lucrate avem nevoie de 4 masti pe zi minim! 4 masti x 6 lei masca = 24 lei zilnic doar pe masti..la 30 zile…720 lei doar pe masti? ma indoiesc ca cineva care traieste pe un salariu de 1250 lei isi poate permite asa ceva!! Aloooo…guvernul…sunteti acasa??

Adauga un comentariu