Actualitate

Ce spune dr. Adrian Marinescu despre riscul transmiterii virusului Covid-19 prin florile de 8 Martie

Publicat: 08 mart. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ce spune dr. Adrian Marinescu despre riscul transmiterii virusului Covid-19 prin florile de 8 Martie
În curând este posibil să avem primele cazuri de infectare cu tulpina Omicron şi în România, spune dr. Adrian Marinescu

Medicul infecţionist din cadrul Institutului Matei Balş din Capitală, Adrian Marinescu, a transmis luni, 8 martie 2021, riscurile pe care le întâmpinăm în cazul în care oferim sau primim o floare de 8 Martie.

Într-o intervenție telefonică la un post de televiziune, Adrian Marinescu, medic infecționist a discutat despre riscurile pe care le putem întâmpinăm în momentul în care oferim sau primim flori, dar și despre situația prezentă în care se află unităţile spitaliceşti din România.

„La mulți ani, domnișoarelor și doamnelor! E clar că trebuie să avem senzația că revenim la normalitate. Dacă suntem prudenți și în momentul în care oferim flori păstrăm distanțarea, rămânem o perioadă scurtă de timp în contact cu persoana de lângă noi, spălăm mâinile sau dăm cu soluție dezinfectantă, sigur că riscul e mic. Dacă discutăm de purtarea mănușilor, sigur că e o variantă, însă în final contează ca mâinile să rămână curate. Lucrul acesta înseamnă că vom folosi o soluție dezinfectantă de mai multe ori, de fiecare dată când e nevoie”, e de părere Adrian Marinescu.

Infectarea cu noul coronavirus în cazul copiilor

Medicul Marinescu a precizat faptul că este necesar să avem în buzunar o soluţie dezinfectantă şi să o utilizăm cât putem de des, mai ales în cazul în care nu avem la îndemâna săpun. Doctorul infecţionist a transmis că vârsta în cazul infectărilor cu noul coronavirus a scăzut, fiind în principal infectaţi tinerii. Din fericire însă, aceştia nu întâmpină forme severe.

„E regula de bază, dacă nu avem săpun la îndemână, avem soluție dezinfectantă. Discutam și cu alte ocazii, cei mici ar trebui să aibă o soluție dezinfectantă de buzunar pe care să o folosească cât se poate de des. Dacă mâinile rămân curate, riscul de transmitere e minim.

Se vede numărul crescut de infectări, presiunea e mai mare în toate spitalele din circuitul COVID-19. În momentul de față au această problemă. Vârsta a mai scăzut, vorbim de mulți tineri, dar aceștia nu au probleme severe. Din fericire, lucrurile se rezolvă destul de repede. Rămân persoanele vulnerabile care, destul de des, fac forme medii, severe, dar și critice. A crescut și numărul de copii, dar aceștia nu se infectează doar la școală, cred că testarea făcută mai frecvent a dus la creșterea numărului de cazuri. În ceea ce îi privește pe cei mici, situația e sub control“, a menționat medicul Adrian Marinescu, infecționist din cadrul Institutului Matei Balș din București.

Când vom scăpa de pandemie? Medicul Adrian Marinescu, despre momentul când ”lucrurile vor fi mai echilibrate”

Medicul infecţionist Adrian Marinescu susține că restricțiile se vor relaxa în România în momentul în care numărul paturilor din spitale se vor eliberarea, cel mai probabil în vară.

”În momentul în care avem 25% din populaţie vaccinată, începe să se vadă în plan practic, în sensul scăderii presiunii la nivel medical. Lucrurile acestea se vor întâmpla să zicem în vară sau în a doua parte a verii, lucrurile vor fi mai echilibrate, chiar dacă nu vom scăpa cu totul de pandemie”, a afirmat Adrian Marinescu, medic infecţionist la Matei Balş.

Adauga un comentariu