Eveniment-Social

Ce spune ministrul Ministrul Fondurilor Europene despre Autostrada Unirii: Nu cred că are altă alternativă de finanțare

Publicat: 22 ian. 2020

În cadrul unui interviu dat unei publicaţii, Ministrul Fondurilor Europene a vorbit şi despre situaţia Autostrăzii Unirii. Marcel Boloș a declarat, pentru g4media ca soluţia pe care o propune pentru autostrada Târgu Mures-Iasi-Ungheni este reprezentată de crearea unei companii de proiect cu sediul la Iaşi. Acţionarii acestei companii ar trebui să fie, în viziunea ministrului, autorităţile locale, cele centrale, dar şi autorităţile locale din judeţele traversate de această autostradă.

În altă ordine de idei, ministrul Fondurilor Europene a declarat că finanţarea pentru autostrada poate fi un mixtă. Concret, tronsonul Tg. Mures- Tg. Neamţ ar putea fi finanţat prin fonduri europene, iar tronsonul Tg. Neamţ – Iaşi – Ungheni prin împrumut luat de la instituţii bancare internaţionale.

Rep: Autostrada Unirii, Târgu Mureș – Iași – Ungheni. Care este planul de finanțare din fonduri europene?
Marcel Boloș: Nu cred că are altă alternativă de finanțare. E un tronson de autostradă de 223 km, foarte complex din perspectiva traversării munților și a structurii solului – 47 km de rocă fragilă pe traseu care va presupune soluții specifice. Mai adăugăm și siturile Natura 2000 prin care trece.

Dacă nu se va gândi un mecanism instituțional sperat, poate fi în discuție și o companie de proiect special dedicată. Aș face-o împreună cu autoritățile locale, să fie acționari, cu sediul la Iași și aș crea perspectiva de implicare a autorităților locale. Dar este o decizie la nivel de guvern.

Rep: Ați discutat în guvern această idee?
Marcel Boloș: Nu, nu e discutată, e atributul guvernului și al premierului. Aceasta este opinia mea. În ce privește finanțarea, cred că trebuie să fie mixtă. O parte de autostrada Tg Mureș – Tg Neamț pe fonduri UE, iar tronsonul Tg Neam – Iași – Ungheni să fie realizată fie printr-un împrumut cu instituțiile finacnciare internaționale, fie prin PPP. Nu știu dacă încercările noastre de PPP de până acum sunt viabile. Luați ca exemplu Comarnic – Brașov, se discută de zeci de ani, nu știu cât de pregătiți suntem.

Rep: E fezabil să vedem Autostrada Unirii terminată până la finalul viitorului exercițiu financiar (2027)?
Marcel Boloș: Greu de spus. Trebuie terminată documentația tehnic-economică, care face un pas înainte, doi înapoi, or mersul trebuie să fie într-un singur sens. Apoi mai e hopul procedurii de achiziție publică – avem exemple nefericite ale tronsoanelor de cale ferată la care a durat 3 ani licitația. Deci dacă luăm în calcul 1-2 ani pentru licitație, apoi implementarea, ne pun într-o situație delicată față de asumarea unui dead-line.

Dar cred că această concentrare de eforturi special pentru această autostradă într-o companie de proiect e o soluție viabilă pe termen lung ca să protejăm proiectul de instabilitatea politică și schimbările de miniștri, schimbările de conduceri de companii.
Eu cred că o astfel de idee nu e de neluat în seamă. Sunt țări cu astfel de modele, Germania practică frecvent acest tip de companii de proiect. Costul ei de funcționare nu se compară cu efectele și impactul asupra dezvoltării României, vorbim de un proiect cu valori estimate între 7 și 9 miliarde de lei.

sursă



loading...

Comentarii
  • LA ANUL SI LA MULTI ANI!!! Pe cand studiul de fezabilitate pentru nealterarea ecosistemului curvelor de-a lungul autostrazii? Nu de alta, dar participantii la trafic pot deveni irascibili de aceasta afectare de ecosistem si ajung praf la nev…, pardon, la destinatie…

  • Vaii fe vina e PSD!!! Ciuma rosie, ei cand au vrut sa faca PPP, aia liberalii au spus ca sigurbfura asfaltul psd! Asa e, cand esti in opozitie de ani buni si flamand incerci sa prostesti #prostii si cum nunis putini #rezist!

Adauga un comentariu