Actualitate

Ce spune premierul Florin Vasile Cîțu despre majorarea pensiilor: „Prioritățile le-am anunțat deja anul trecut” – VIDEO

Publicat: 25 ian. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ce spune premierul Florin Vasile Cîțu despre majorarea pensiilor Prioritățile le-am anunțat deja anul trecut - VIDEO
Premierul României, Florin Vasile Cîțu, a transmis luni, 8 martie 2021, faptul că a solicitat că în zonele cum ar fi Iaşi, Timişoara sau zonele unde s-au confirmat multe cazuri de infectare cu virusul COVID-19, populația eligibilă etapei a treia de vaccinare anti-coronavirus să se poată imuniza mai devreme, dacă sunt locuri disponibile

Luni, 25 ianuarie 2021, premierul României a menționat despre costul pensiilor în bugetul din 2021 va creşte deja cu aproape 8 miliarde de lei faţă de anul 2020. De asemenea, Florin Vasile Cîțu a mai precizat că tema indexării pensiilor cu rata inflaţiei va fi tratată conform legislaţiei în vigoare.

„Pensiile, costul cu pensiile în bugetul din 2021 creşte deja cu aproape 8 miliarde de lei faţă de anul trecut, de la majorarea de pensii de anul trecut. Aici, vă daţi seama… 8 miliarde înseamnă cam 0,8% din PIB, plus o creştere de la alocaţii, creşterea de anul trecut plus creşterea de anul acesta, încă aproape 3 miliarde, vorbim de 1,1% din PIB suplimentar faţă de ceea ce aveam anul trecut la buget, deci cheltuieli în plus faţă de anul trecut. De aici pornim construcţia bugetului anul acesta – pe legislaţia în vigoare, bineînţeles”, a afirmat Florin Cîţu, luni, la Parlament, interpelat dacă de la 1 septembrie pensiile vor crește.

Florin Cîțu, despre prioritățile bugetului anului 2021

Prim-ministrul României, Florin Cîţu, a menționat care sunt priorităţile bugetului pentru anul în curs. Florin Cîțu susține că propunerea bugelului de stat pe anul 2021 va fi finalizată luni seara, iar priorități vor fi investițiile și sănătatea. Fostul ministru al Finanțelor nu a precizat dacă pensiile vor fi mărite de la 1 septembrie și nici dacă vor fi indexate cu rata inflației.

„Prioritățile le-am anunțat deja anul trecut- investițiile și sănătatea. Suntem în continuare în pandemie. La aceasta s-a adăugat și campania de vaccinare. Ministerul Finanțelor Publice finalizează astăzi (luni – n.r.) discuțiile cu ordonatorii principali de credite. Deci ar trebui să avem la finalul acestei zile o propunere de buget cât de cât aproape de ceea ce-mi doresc și cred că e bun pentru a susține creșterea economică în 2021”, spune Florin Cîțu.

Acesta precizează că Produsul Intern Brut nominal va rămâne cam la același nivel cu cel din 2020, „poate puțin mai mare”.

Modificarea unor legi

În ceea ce privește indexarea pensiilor cu rata inflaţiei, aşa cum s-a vehiculat în mass media, premierul a ținut să adauge: „Repet ceea ce am spus de la început: bugetul se construieşte pe legislaţia în vigoare, dacă legea spune acest lucru, se va face acest lucru”.

Acesta a mai precizat că, în momentul de față, autorităţile analizează modificarea a două legi care „au creat probleme sustenabilităţii finanţelor publice în România”.

„Vorbim de Legea salarizării unitare, care a pornit şi a fost prezentată public ca o lege care elimină inechităţile din administraţia publică şi a creat mai multe probleme prin tot felul de excepţii care au apărut în ultimii ani. Ştiţi bine că atunci când a fost prezentată această lege se spunea că preşedintele României are salariul cel mai mare şi de acolo pornim cu restul salariilor. Nu mai este aşa, preşedintele României nu mai are salariul ce mai mare şi trebuie să reanalizăm această lege a salarizării.

Legea pensiilor – această coaliţie a spus din primul moment: vrem să avem o lege a pensiilor bazată pe contributivitate. Şi atunci, bineînţeles că sunt două legi la care lucrăm şi forma finală o vom vedea în perioada următoare. Vom vedea dacă suntem gata cu o nouă lege a pensiilor în această perioadă şi putem să o aplicăm până atunci. Dar bugetul, bineînţeles, se construieşte pe legislaţia în vigoare”, a afirmat premierul.

Adauga un comentariu