Local

Ce spune primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, despre retragerea operatorului de energie termică Veolia de pe piaţa din Iași! Vom fi în scenariul Bucureştiului?

Publicat: 26 ian. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ce spune primarul municipiului Iași Mihai Chirica despre retragerea operatorului de energie termică Veolia de pe piaţa din Iași Vom fi în scenariul Bucureştiului
Mihai Chirica, primarul Iașului

Edilul municipiului Iași, Mihai Chirica a oferit un punct de vedere în legătură cu comunicatul emis de Veolia în care se arată faptul că agentul de termoficare din Iași va renunţa la contractul pe care îl are acesta cu orașul. Primarul a oferit asigurări că scenariul în care se află Bucureştiul nu este posibil la Iași şi că se vor găsi soluţii optime pentru a rezolva situaţia existentă.

Mihai Chirica a mai vorbi şi de faptul că Veolia a anunţat din timp faptul că va sista contractul pe care furnizorul îl are în Iași. Din aceste considerente au fot demarate deja mai multe planuri.

Este Iașul în situaţia în care se află Bucureştiul?

Conform declaraţiilor făcute de primarul Mihai Chirica, Iașul nu se află în scenariul în care se află Bucureştiul. Acest lucru se datorează faptului că, în aceste momente, infrastructura din Iași este superioară față de cea din Bucureşti. Conform aceloraşi declaraţii, Veolia i-a prezentat Primăriei Iași un studiu făcut de o companie independentă, un studiu în care arăta faptul că funrnizorul are pierderi economice timp de 6 ani.

Nu va ajunge Iaşul în situaţia Bucureştiului. Pentru că tehnic nu suntem ca în Bucureşti. Veolia ne-a pus în gardă de săptămâna trecută. Ne-a prezentat un studiu prin care anunţa că au intrat în al 6- lea an de funcţionare pe pierdere, iar conducerea de la Praga le-a spus să găsească două variante pe care le-a şi precizat în comunicatul de presă. Încheierea contractului la termen, la sfârşitul lunii mai sau găsirea unor soluţii care să ducă la continuarea relaţiilor dintre Primăria Iași şi Veolia.

Este o situaţie nu tocmai ușoară, o situaţie inedită pentru noi. După sfârşitul CET-ului, dar care îşi poate găsi rezolvarea pe mai multe paliere. În primul rând noi am început să elaborăm o documentaţie pe care o prezentăm la ANRE, mă voi prezenta personal la Ministerul Energiei, pentru a discuta cu domnul ministru referitor la posibilitatea tehnică de a mai limita pierderile care se obţin din diferenţele de tarif care se obţin din diferenţele de producţie faţă de cele de distribuţie. Sunt diferenţe de 30%.

Primarul Mihai Chirica a promis găsirea unor soluţii fără un impact major pentru populaţie

În continuarea declaraţiei, Mihai Chirica a explicat că în aceste momente, se caută soluţii optime pentru a nu afecta populaţia. Tariful la apă caldă şi căldură ar putea creşte în Iași dar fără a afecta enorm populaţia.

Găsirea unor soluţii optime fără a afecta populaţia într-un mod major, chiar şi de a creşte tariful într-un mod rezonabil dar şi o creştere a sucventiei şi continuarea de investiţii în sistemul public de termoficare astfel încât să crească sarcină termică vândută pentru că odată cu programele de reabilitare termică, dar şi pe fondul creşterii incotinuu a temperaturilor în regim de iarnă s-a constatat o scădere dramatică a producţiei vândute.

Câte persoane s-au debranşat de la sistemul public de termoficare

Mihai Chirica a prezentat şi o statistică cu persoanele care s-au debranşat de la sistemul public de debranşare. Acesta a afirmat că în anul 2020 au fost puţine persoane care au decis acest lucru. Totuşi, dintre acestea, o bună parte au fost apartamente care oricum erau izolate în bloc şi nu aduceau un plus. Totuşi, în 2020 au fost branşări ale unor instituţii publice care sunt mari consumatori

” Din toată statistica reiese faptul că nu au fost mai mult de 150-160 de debranşări pe an. Dintre acestea, un procent important sunt locuinţe care au rămas izolate prin diverse scări. Am avut branşări pe instituţii publice care oferă un consum ridicat de agent termic. Totuşi, scăderea s-a produs pe fondul creşterii temperaturii din mediu dar şi, desigur, a reabilitaţii termice a clădirilor pe care le-a făcut şi care este una corectă. Nu în ultimul rând, scăderea mai vine şi de la reabilitării instalaţiilor pe fonduri europene.

Dacă nu se va ajunge la nicio înţelegere cu furnizorul ne vom întoarce în 2011 atunci când noi, Primăria Iași, am avut calitatea de operator. Ne-am luat o licenţă temporară şi ne-am continuat procesul de operare. Este o variantă pe care o luăm în calcul. Desigur, este o variantă secundară. Noi vom înfiinţa o structură de conciliere şi să ne susţinem punctele de vedere la ANRE astfel încât să ajungem la o înţelegere. Mai există o chestiune. Vorbim despre centrala termică de la Holboca pe care am început-o cu Veolia. Centrala ar urma să fie gata în 2030 şi s-ar alimenta doar cu gaze naturale. Procesul l-am început cu ei şi ne-ar face o deosebire plăcere să îl continuăm tot cu ei. a conchis Mihai Chirica, primarul municipiului Iași.

Veolia a anunțat că va sista contractul cu Primăria Iași

Furnizorul de energie termică, Veolia, a anunțat, intr-un comunicat de presă ca va sista contractul cu Primăria Iași.

Iași, 26 ianuarie 2021 – Contractul de Concesiune, în baza căruia Veolia Energie Iași (VEI) asigură serviciul de alimentare cu energie termică pentru Municipiul Iași (apă caldă și încălzire) va înceta la data de 30.04.2021.

Decizia vine ca urmare a imposibilității echilibrării financiare a acestui contract, în ciuda eforturilor depuse de cei doi parteneri. Operatorul va demara acțiunile necesare în vederea predării gestiunii serviciului de alimentare cu energie termică, ce a fost încredințată pe o perioadă de 20 de ani, începând cu anul 2012. se arată în comunicat

Adauga un comentariu