Actualitate

Ce țări au intrat pe lista roșie a statelor cu risc epidemiologic. Este nevoie de carantină? Grecia, destinația preferată de români, se numără printre ele

Publicat: 01 aug. 2021
Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până astăzi, 11 septembrie 2021, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 43730 cazuri cu persoane infectate cu Covid-19

Noua listă a statelor considerate cu risc epidemiologic a intrat în vigoare începând de astăzi, 1 august. Printre ele se află și Grecia, destinația de vacanță preferată a românilor.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, în 29 iulie 2021, Hotărârea numărul 52 privind aprobarea listei ţărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat. Principalele modificări survenite sunt:

–în zona roşie au intrat: Grecia, Irlanda, Monaco, Maldive, Bahamas, Curaçao şi Insulele Virgine ale Statelor Unite;

–în zona galbenă au intrat:

  • din zona roşie, în urma scăderii incidenţei: Suriname şi Insulele Feroe;
  • din zona verde, în urma creşterii incidenţei: Franţa, Belgia, Israel, Statele Unite ale Americii, Islanda, Honduras, Aruba şi Sint Marteen;

–în zona verde au intrat: Oman, Paraguay şi Uruguay.

Persoanele care sosesc în România din state aflate în zona roşie nu intră în carantină dacă sunt vaccinate. De asemenea, copiii cu vârsta sub 6 ani sunt exceptaţi automat de la carantină, iar cei cu vârsta între 6 şi 16 ani sunt exceptaţi dacă prezintă la intrarea în ţară un test cu rezultat negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte.

 





Comentarii
Adauga un comentariu