Diete si regimuri

Ce trebuie sa mananci pe vreme geroasa

Publicat: 07 ian. 2015
In timpul iernii avem mai multa nevoie de alimente calde (supe, ceaiuri), pentru a ne incalzi si parca ni se face foame mai des. Iata de ce ne putem ingrasa mai repede acum, mai ales daca nu obisnuim sa facem miscare.
Citricele
Iarna este bine sa includem cat mai des in dieta portocale, mandarine, lamai si kiwi. Acestea sunt sursa importanta de vitamina C, un „intaritor” pentru sistemul imunitar si, de asemenea, ne ajuta sa combatem oboseala. In plus, vitamina C este indispensabila pentru producerea colagenului, proteina care asigura supletea si elasticitatea pielii, precum si rezistenta la frig.

Nu credeai asa ceva! Iata cat de sanatos poate fi GERUL! 

Lactatele
In sezonul rece, este indicat sa consumam zilnic lactate. Acestea sunt sursa de vitamina D, care, in mod normal, este sintetizata in urma expunerii la soare. Si cum iarna ducem lipsa de soare, sursele alimentare ale acestei vitamine sunt mai mult decat necesare.
Unul dintre cele mai sanatoase lactate este iaurtul natural cu bifidobacterii si lactobacili, sursa de probiotice. Aceste microorganisme vii asigura echilibarea bacteriilor din flora intestinala. Probioticele ajuta procesul de digestie, contribuie la absorbtia substantelor nutritive, avand un efect benefic asupra sistemului imunitar. Varza murata, kefirul si alte lactate fermentate sunt surse de probiotice, potrivit clicksanatate.ro.
Pestele gras
Acizii grasi Omega 3 din pestele gras (somon, ton) sunt o „mana de ajutor” pentru imunitate. Aceste substante apara organismul de raceli si de alte infectii respiratorii. In plus, acizii grasi Omega 3 sunt benefici si pentru sanatatea psihica, pecum si pentru par. Este indicat sa mananci peste de doua ori pe saptamana.   

Sfaturi de la specialisti pentru perioada geroasa 

Fructele uscate
Pentru ca fortifica sistemul imunitar, fructele uscate sunt indicate mai ales iarna, cand oferta de fructe proaspete nu mai este asa de bogata ca in restul anului. In plus, ele sunt benefice si in cazul unor afectiuni respiratorii specifice mai ales sezonului rece. Ele furnizeaza corpului energia de care are nevoie, combat anemia, carenta de vitamine si sunt un laxativ natural.
Fructele uscate trebuie consumate insa cu prudenta de persoanele predispuse la obezitate, pentru ca sunt bogate in calorii, carbohidrati si glucide. Stafidele contin fibre, antioxidanti, vitamine, minerale, fier, potasiu si calciu, insa au un continut ridicat de fructoza, motiv pentru care sunt indicate cu moderatie diabeticilor. 
Bogate in potasiu, mineral care regleaza tensiunea arteriala, smochinele sunt benefice si in cazul celor cu probleme digestive (in special in afectiunile biliare), in bronsita, laringita si in astenii. Sursa de fier, curmalele sunt recomandate anemicilor, persoanelor aflate in convalescenta si celor cu probleme intestinale.
Legumele
Iarna, obisnuim sa mancam mai putine cruditati, mai ales legume. Acest lucru nu este sanatos, pentru ca legumele crude sunt sursa de enzime, fibre, vitamine si minerale. Prepararea termica scade din valoarea nutritiva a legumelor.

ATENTIE, parinti si bunici! Nu mai acoperiti gurita copilului cu fularul!

Pentru a remedia situatia, poti incerca, de pilda, sa transformi morcovul crud intr-o gustare. De asemenea, serveste cat mai des salate din legume pe care le gasesti acum (varza, sfecla, ceapa). Cand prepari mancare, ai grija sa nu tii prea mult pe foc legumele.
Alcoolul nu te incalzeste
Multe persoane au convingerea ca se incalzesc daca beau un pahar cu tarie atunci cand sunt temperaturi scazute. Pe moment, este adevarat ca bautura induce o senzatie usoara de incalzire, insa aceasta este insotita de pierderi importante de caldura, din cauza vasodilatatiei. La persoanele care consuma alcool se pot instala mai repede degeraturile si hipotermia.   
Nu sari peste micul dejun
Auzi adesea cat de important este sa iei micul dejun. Insa iarna, mai mult decat in alte anotimpuri, prima masa a zilei este necesara pentru a-ti oferi energia de care ai nevoie in prima parte a zilei pentru a face fata frigului.
La micul dejun, este recomandat sa consumi paine integrala, omleta cu branza, paine cu unt, iar un pahar cu suc de portocale, de pilda, iti va furniza doza zilnica necesara de vitamina C.  


loading...

Adauga un comentariu
Anunturi bzi.ro Adauga anunt gratuit