Cancan

Ce vârstă are Cornelia Rednic? Legătura vedetei cu divinitatea 

Publicat: 23 mai 2022
Cornelia Rednic imbracata intr-o rochie albastra, in timp ce tine in mana un buchet mare de bujori
Chiar și la vârsta de 46 ani, Cornelia Rednic are mereu grijă de aspectul său fizic

Chiar dacă a înaintat în vârstă, Cornelia Rednic arată foarte bine. Aceasta și-a schimbat înfățișarea, a slăbit, s-a tuns și și-a schimbat garderoba. Interpreta de muzică populară este tot timpul aranjată și nu înțelege femeile ce nu se machiază. Alături de soțul său, are un mariaj de 30 ani. Cei doi au o relație stabilă și se înțeleg la fel de bine ca la început.

Cântăreața s-a căsătorit de la vârsta de 17 ani și cu toate că au avut probleme financiare la început, Cornelia și Lupu au reușit să treacă peste toate greutățile împreună.

Ce vârstă are Cornelia Rednic? 

Alexandria Cornelia Rednic, în vârstă de 46 ani, s-a născut în Sighetu Marmației. Aceasta a absolvit Facultatea de Psihologie și Asistență Socială. Interpreta de muzică populară este căsătorită cu Lupu Rednic de mai bine de 30 ani. Cei doi s-au cunoscând când soțul acesteia era bucătar, iar după numai opt luni de zile s-au și căsătorit. Ulterior, în 1994, cântăreții au obținut un contract ca realizatori ai emisiunii „Cupluri muzicale”. În cadrul aceluiași show televizat, au participat și Florentina și Petre Gurgui, frații Florea, soții Tudorovici și frații Petreuș. Cei doi sunt foarte apreciați, iar pentru un eveniment cer suma de 2000 euro. Artiștii sunt îndrăgiți atât în țară, cât și în afară, având numeroase concerte în America, Austria, Franța, Marea Britanie și Germania. Alături de soțul său, Cornelia Rednic a primit premiul de cel mai bun cuplu de muzică populară românească „Bravissimo 2001”. Valeria Arnăutu este o altă interpretă ce este apreciată atât pe plan național, cât și internațional.

Interpreta de muzică populară s-a căsătorit când avea vârsta de 17 ani, iar soțul acesteia 23 ani. Cornelia Rednic a mărturisit că a fost cucerită de către artist prin faptul că o făcea mereu să râdă. Bărbatul avea mereu glumele la el pentru a-și binedispune iubita. Mai mult de atât, artista a precizat și care este secretul pentru un mariaj fericit. 

„În primul rând, trebuie să te căsătorești din iubire și din respect, să ai toleranță față de perechea ta. Acest lucru este valabil în orice, să-i tolerezi nervii, defectele, pentru că fiecare are defecte. Avem nevoie ca oamenii să se tolereze, să treacă cu înțelepciune peste momentele dificile din viață.”, a declarat Cornelia Rednic.

Legătura vedetei cu divinitatea 

Interpreta de muzică populară și-a schimbat radical look-ul. Aceasta a slăbit în jur de 30 de kilograme, s-a tuns și și-a schimbat stilul vestimentar. Cântăreața a precizat că s-a apropiat mai mult de Dumnezeu și a ales să înlăture gândurile negative din trăirile sale. În ceea ce privește dieta pe care a ținut-o Cornelia Rednic, artista a menționat că a apelat la mâncatul mai puțin. Aceasta a spus că este o gurmandă și că trebuie să se educe singură deoarece are tendințe de îngrășare. 

În ceea ce privește aspectul fizic, Cornelia Rednic nu pleacă niciodată de acasă nearanjată. Aceasta se machiază și se îmbracă frumos cu fiecare ocazie. Vedeta a menționat că nu înțelege de ce anumite femei sunt împotriva filtrelor și a machiajului.

„Nu ies niciodată din casă nearanjată. Îmi place să fiu aranjată. Știi că e chestia asta cu no make-up, no filter, nu înțeleg de ce ar vrea cineva să vadă vreo doamnă nemachiată. Care este câștigul? Da, avem cearcăne uneori, avem pungi sub ochi, poate am muncit mult. Avem dreptul să avem zile în care să arătăm rău. Asta nu înseamnă că eu, dacă în ziua aia ies până la piață sau să iau pâine, nu trebuie să mă aranjez. Eu mă aranjez pentru oamenii care mă văd, merită respectul ăsta din partea mea. Nu am make-up artist, eu singură mă machiez.”, a precizat interpreta de muzică populară.

Chiar și la vârsta de 46 ani, Cornelia Rednic are mereu grijă de aspectul său fizic. Aceasta este mereu foarte atentă la felul cum arată și cum se prezintă pe micile ecrane. Emilia Ghinescu în vârstă de 43 ani este o altă interpretă de muzică populară foarte apreciată.




Adauga un comentariu