News Flash:

Cea mai fericita zi din viata? Cuplurile se cearta cu toata lumea inainte de nunta

28 Iulie 2010
778 Vizualizari | 0 Comentarii
Ziua nuntii, mult asteptata mai ales de catre femei, care isi fac mii de scenarii legate de aceasta, ar trebui sa fie cea mai fericita din intreaga viata. In realitate, sondajele arata ca majoritatea mirilor se cearta cu toata lumea in aceasta zi.

Un sondaj realizat in Marea Britanie a aratat ca 60% dintre cupluri se cearta atat cu prietenii, cat si cu familia inainte sau in ziua nuntii pe chestiuni ce tin de organizare, conform Daily Mail.

Presiunea pe care o resimt viitorii soti incercand sa-i faca pe cei din jur fericiti este principala cauza a tensiunilor premaritale, 38% dintre cupluri ajungand sa se certe cu familia.

O alta cauza de vrajba este lista invitatilor, o treime dintre cupluri certandu-se din aceasta cauza. Un sfert dintre cei care urmeaza sa se casatoreasca se cearta din cauza bugetului pentru nunta. In cursa catre ziua cea mare, 23% dintre femei recunosc ca se cearta cu mamele lor.

O cincime dintre cele 1.000 de cupluri chestionate recunosc ca au avut insomnii si nopti albe inainte de nunta, iar 11% spun chiar ca planificarea marelui eveniment le-a afectat sanatatea.

Majoritatea oamenilor nu realizeaza ce mare incercare este planuirea nuntii, spun cei care au realizat sondajul, respectiv lantul hotelier Mercure. Potrivit acestora, se pierd intre 250 si 700 de ore pentru punerea la punct a tuturor detaliilor.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1335 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013827 (s)