Titlurile zilei

Cea mai scumpă partidă de amor s-a plătit la Iași! O domnișoară a plecat cu 15.000 de euro în buzunare după ce a fost trimisă de iubitul ei să se culce cu un bogătaș! Poliția a intrat pe fir și a confiscat un BMW de lux! (Exclusiv)

Publicat: 03 mart. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cea mai scumpă partidă de amor s-a plătit la Iași O domnișoară a plecat cu 15.000 de euro în buzunare după ce a fost trimisă de iubitul ei să se culce cu un bogătaș Poliția a intrat pe fir și a confiscat un BMW de lux Exclusiv
Judecătorii ieșeni au arestat preventiv un individ cercetat pentru instigare la furt calificat și proxenetism: amica lui a primit arest la domiciliu pentru furt calificat

Poveste incredibilă, la Iași! Polițiștii de la Investigații Criminale au reușit să pună mâna pe un cuplu ciudat. După ce au fost efectuate percheziții la București și la Vaslui, oamenii legii au decis să-l aresteze pe un individ și pe iubita acestuia. În câteva minute, cei doi au plecat din casa unui ieșean cu aproximativ 15.000 de euro

Poveste incredibilă, la Iași! O tânără de 23 de ani și iubitul ei au reușit să pună mâna pe 15.000 de euro în câteva minute. Povestea începe în urmă cu câteva săptămâni, când un bărbat din București pe nume Gelu Ioan Leonată și-a convins iubita de loc din Vaslui să se prostitueze.
Un ieșean cu dare de mână a vrut să întrețină realții sexuale cu tânăra contra cost, însă nu s-a așteptat să rămână fără o importantă sumă de bani. Gabriela Mândru și iubitul ei, Gelu Leonată, au plecat din casa ieșeanului dornic de senzații tari cu 15.000 de euro.

Trei percheziții domiciliare efectuate de polițiștii ieșeni

Pe 28 februarie 2021, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Iași au efectuat trei percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și județului Vaslui, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de proxenetism și furt calificat.

„Din investigațiile efectuate până în prezent s-a constatat faptul că începând cu luna ianuarie 2021, un tânăr de 25 de ani ar fi determinat o tânără de 23 de ani să practice prostituția în folosul lui și i-ar fi înlesnit acesteia practicarea prostituției. De asemenea, tânăra de 23 de ani, cu ajutorul tânărului, i-ar fi sustras 15.000 de euro unui bărbat. În urma perchezițiilor au fost ridicați bani și un autoturism, iar cele două persoane au fost conduse la audieri.

În baza probatoriului administrat în cauză, pe 28 februarie 2021, tânărul cercetat pentru proxenetism și complicitate la furt calificat și tânăra cercetată pentru furt calificat au fost reținuți pentru 24 de ore. Pe 1 martie 2021, aceștia au fost prezentați cu propuneri legale Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, instanță care a dispus arestarea preventivă a tânărului pentru 30 de zile, față de tânără a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru 30 de zile, iar cercetările continuă”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Ce au decis judecătorii ieșeni în cazul partidei de amor de 15.000 de euro

Reprezentanții Judecătoriei Iași au confirmat faptul că instanța a dispus arestarea preventivă a lui Gelu Leonată, dar și arestarea la domiciliu a Gabrielei Mihaela Mândru.

„Instanța a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași pe numele lui Gelu Leonată. Dispune arestarea preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, a lui Gelu Leonată, persoană cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de proxenetism și instigare la furt calificat. Respinge ca nefondată propunerea de arestare preventivă a inculpatei Mândru Mihaela Gabriela. Dispune față de inculpată, cercetată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, a măsurii preventive a arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile”, a declarat ieri judecătorul Cristina Vîlcu, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Iași.

De remarcat este faptul că decizia Judecătoriei Iași nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.

Alt caz, la începutul acestui an, în Iași

La începutul acestui an, polițiștii ieșeni au demarat cercetările într-un alt dosar penal de proxenetism. Doi tineri au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Din primele investigații efectuate, s-a constatat faptul că, în perioada decembrie 2020 – ianuarie 2021, doi tineri de 25 de ani, respectiv 22 de ani, ar fi determinat o tânără de 19 ani să practice prostituția în folosul lor, în diverse locuri din municipiul Iași. De asemenea, cei doi tineri ar fi exercitat acte de amenințare asupra tinerei, determinând-o să continue practicarea prostituției în folosul lor.
Pe baza probatoriului administrat în cauză, pe 14 ianuarie 2021, cei doi tineri bănuiți de comiterea faptei au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, fiind introduși în Arestul I.P.J. Iași. Ulterior, aceștia au fost prezentați, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătorie și Judecătoriei Iași, instanță care a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

Adauga un comentariu