News Flash:

Ceclodyne, capsule

2 Noiembrie 2010
2143 Vizualizari | 0 Comentarii

Compozitie: Ceclodyne 250 ; Ceclodyne Forte 500 - capsule continand cantitatea echivalenta de cefaclor monohidrat corespunzatoare la 250, respectiv 500 mg cefaclor.
Ceclodyne 125, Ceclodyne 250, Ceclodyne 375 - pulbere suspendabila pentru prepararea a 60 ml suspensie orala, continand 1,5 g, 3 g, 4,5 g cefaclor anhidru sub forma de monohidrat si excipienti pana la 30 g. O lingurita dozatoare (5 ml suspensie) contine 125 mg, 250 mg, respectiv 375 mg cefaclor anhidru sub forma de monohidrat. Suspensia reconstituita are gust dulce aromat de vanilie, caramel.

Actiune terapeutica: Cefaclorul este un antibiotic de semisinteza derivat al acidulm 7-aminocefalosporanic. Face parte din grupa cefalosporinelor orale de generatia a doua. Are actiune bactericida prin inhibitia proceselor enzimatice implicate in sinteza peretelui celular bacterian.
In vitro are actiune asupra urmatoarelor microorganisme: gram pozitivi (stafilococi, inclusiv tulpini producatoare de penicilinaza, Staphylococcus aureus, Staphylococcus saprofyticus, streptococi alfa- si beta-hemolitici, Streptococcus pyogenes, tulpini de Streptococcu spneumoniae); gram negativi (Moraxella catarrhalis, Escherichia coli,Proteus mirabilis, Klebsiella pneumoniae, Haemophilus influenzae, inclusiv tulpini ampicilino-rezistente producatoare de beta-lactamaza, Citrobacter diversus, Neisseria gonorrhaeae); anaerobi (Propionibacteria acnes si Bacteroides sp. (exclusiv B. fragilis), peptococi, peptostreptococi).
Studiile in vitro au evidentiat ca cefaclorul este mai activ decat cefalexinul fata de Haemophilus influenzae si Streptococcus pneumoniae si la fel de activ fata de Staphylococcus aureus si alti coci gram pozitivi. Dintre cefalosporinele de uz oral cefaclor este cel mai activ fata de Haemophilus influenzae.
Absorbtie: Este bine absorbit dupa administrare orala 95%. In prezenta alimentelor absorbtia totala nu se modifica, fiind intarziata doar atingerea nivelului plasmatic maxim.
Concentratii serice: in urma administrarii inainte de masa a 250 mg, 500 mg si 1 g dupa 30 - 60 minute se ating concentratii plasmatice maxime de 7, 13 si respectiv 23 mg/ml. Timpul de injumatatire este 0,6 - 0,9 ore. Probenecidul prelungeste semnificativ timpul de injumatatire. S-a evidentiat faptul ca spre deosebire de cefalexin, la cefaclor timpul de injumatatire a fost putin influentat la bolnavii cu insuficienta renala, si nesemnificativ modificat, la bolnavii supusi hemodializei.
Eliminare: Cefaclorul este rapid excretat de rinichi; 60-85% se eliminane modificat prin urina in 8 ore.

Indicatii
: Este recomandat in afectiuni cu germeni sensibili: infectii acute si cronice ale cailor respiratorii inferioare, inclusiv pneumonii; infectii ale cailor respiratorii superioare, inclusiv faringita si tonsilita; otita medie; infectii acute si cronice ale tractului urinar; infectii ale tesutului cutanat si subcutanat determinate de Staphylococcus aureus si Streptococcus pyogenes.
Este considerat antibiotic de electie in urmatoarele cazuri: infectii respiratorii cu Streptococcus pneumoniae, Streptococcus pyogenes, Haemophilus influenzae, Moraxella catarrhalis; otite medii produse de Streptococcus pneumoniae, Streptococcus pyogenes, Haemophilus influenzae, stafilococi, Moraxella catarrhalis; afectiuni ale tractului urinar cu Escherichia coli, Proteus mirabilis, Klebsiella sp., stafilococi coagulazo-negativi; afectiuni ale Staphylococcus aureus, Streptococcus pyogenes. Eficienta tratamentului cu cefaclor la copii: otita medie 92%, faringita, tonsilita 99%, bronhopneumonie 99%, infectii urinare 98%, infectii ale pielii 100 %.


Mod de administrare:
Adulti: 250 mg la fiecare 8 ore; in cazuri mai severe dozele se pot dubla, doza maxima fiind 4 g/zi.
Copii: 20-40 mg/kg corp/24 ore fractionat la 8 ore, fara a depasi 1 g/zi la copiii sub 6 ani.


Contraindicatii: La bolnavii cu alergie la cefalosporine, precautii la administrare pentru bolnavii cu fenomene alergice la peniciline, inregistrandu-se cazuri de soc anafilactic dupa administrarea ambelor clase de antibiotice.

Precautii: Precautie in cazul administrarii la pacientii cu fenomene de hipersensibilitate cunoscute la cefalosporine, peniciline sau alte medicamente. Se administreaza in timpul sarcinii numai daca este absolut necesar. Se elimina in laptele matern.

Reactii adverse: In general cefaclorul este bine tolerat. Manifestari alergice (1,5% din cazuri) sub forma de eruptii moniliforme, urticarie, prurit. Rar au fost raportate reactii de hipersensibilitate grave: sindromul Stevens - Johnson, epidermoliza necrotica toxica (mai putin de 1 din 200 de bolnavi), soc anafilactic.
Reactii asemanatoare bolii serului: eritem polimorf, eruptii eritematoase insotite de artralgie, cu sau fara febra. Un numar de aprox. 2,5% din pacienti au acuzat tulburari gastro-intestinale. Ca si in cazul altor cefalosporine s-a semnalat rar hepatita tranzitorie si icter colestatic si foarte rar nefrita interstitiala reversibila. Alergie partial incrucisata cu penicilinele. Manifestari alergice apar rar (1,5% din cazuri) sub forma de urticarie, prurit.


OBSERVATIE: Informatiile prezentate nu trebuie folosite in scopul diagnosticarii sau tratarii oricaror probleme de sanatate sau boala sau de inlocuire a medicamentelor, a tratamentelor prescrise de personalul medical autorizat.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

compozitie actiune terapeutica indicatii contraindicatii precautii
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1275 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018997 (s)