News Flash:

Ceea ce se intampla la Iasi da dovada de multa prostie din partea unora care nu au ce face

14 Septembrie 2001
503 Vizualizari | 0 Comentarii
Angajatii Primariei au fost evacuati din cauza unei presupuse bombe

•Alarma a fost data chiar in timpul conferintei de presa a primarului cu ziaristii •Simirad cere sa fie numit "Costica fara frica", iar Politia promite ca vor fi prinsi cei care dau alarme false
Anuntul amplasarii unei bombe in sediul municipalitatii a fost facut chiar in timpul conferintei de presa sustinuta de primarul Constantin Simirad. Ziaristii si primarul au fost anuntati in jurul orelor 12.10 ca s-a primit un telefon anonim din partea unei femei in care se anunta existenta unei bombe in cladire.
"Am primit un apel de la o femeie care a spus ca in cladire a fost amplasata o bomba. Mai multe amanunte nu ne-a furnizat, asa ca nu am putut sa aflam daca este o gluma sau nu", a precizat purtatorul de cuvant al Primariei, Andrei Trofor.
Cum conferinta de presa se apropia de sfarsit, ziaristii au parasit linistiti Primaria, fiind convinsi ca alarma este falsa. In ceea ce-l priveste pe primarul Constantin Simirad, acesta s-a declarat imun la bombe, spunand ca va ramane in sediu pentru a da un exemplu de curaj. "Voi ramane in Primarie ca sa dau un exemplu impotriva celor care suna si care sunt niste dezaxati. Pentru curajul meu vreau ca incepand de acum sa mi se spuna xCostica fara fricax", a declarat Simirad.
In urma anuntului anonim, 200 de angajati ai Primarei au fost scosi in strada pentru a da voie echipelor speciale de depistare a bombelor sa-si faca treaba. Acestea din urma au sosit cam la 40 de minute de la apelul facut de conducerea Primariei, Salvarea si Pompierii fiind mult mai operativi, ajugand doar in cateva minute. In urma scotocirii fiecarui coltisor din cladirea municipalitatii, putin dupa ora 13, s-a ajuns la concluzia ca alarma a fost falsa iar angajatii au fost rechemati in birouri. In ceea ce priveste echipele speciale de dezamorsare si Politia, acestea s-au declarat exasperate de apelurile aparute in ultima perioada in care se anunta prezenta unor bombe in diferite cladiri din Iasi. "Vom trece la masuri impotriva celor care suna. Vom pune telefoanele sub control si in final o sa putem stabili de unde s-a sunat si cine a sunat", a declarat adjunctul comandantului Politiei Municipiului, Viorel Hritcu.
Acesta a precizat ca, desi sunt glume, fiecare anunt al prezentei unei presupuse bombe, conform legii, trebuie luat in consideratie pentru a evita orice fel de probleme. Singura solutie de stopare a apelurilor care pun pe drumuri Politia, Pompierii, Salvarea si echipele speciale este prinderea celor care si-au gasit o preocupare in a se distra pe seama autoritatilor locale si nu numai prin apeluri de acest gen.
Marius PILA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1384 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020127 (s)

loading...