Secretele istoriei

Cei mai cunoscuţi mafioţi ai tuturor timpurilor din lume

Publicat: 11 aug. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cei mai cunoscuţi mafioţi ai tuturor timpurilor din lume
cei mai cunoscuţi mafioţi din lume

Cine nu a auzit de John Gotti, Al Capone sau Pablo Escobar. Numele lor este asociat cu cei mai cunoscuţi mafioţi din lume. Gruparea din care aceştia făceau parte, ce se ocupa cu şantaj, trafic de droguri sau asasinate, este cunoscută la nivel mondial drept mafie.

Mafia poate fi descrisă drept un grup de persoane care îşi apără interesele reciproc, fiind legate între ele prin preocupări comune.

Originea acestei grupări îşi are loc în Italia, mai exact în Sicilia. Despre această grupare se spune că a apărut în anul 1282 pe când Sicilia se afla sub domnia sângeroasă a lui Carol I al Neapolelui, țăranii creând o armată proprie denumită M.A.F.I.A. (Morte alla Francia/Italia anela/Moarte Franței, strigă Italia) conform strigătului lor de luptă.

Când a apărut Mafia în SUA

Mafia a apărut în SUA după anii 1930 având denumirea de „Cosa Nostra”. La începuturi principala activitate a acesteia era crima organizată. Odată cu trecerea anilor modul în care această grupare acţiona s-a schimbat. Mafia din SUA a prosperat din contrabandă şi din taxele de protecţie percepute pentru activităţile economice din diferite zone.

„Cosa Nostra” acţiona şi în unele regiuni italiene stabilind astfel legături cu alte organizații criminale, reușind să se infiltreze adânc în sistemul relațiilor sociale. În ultimii ani Mafia şi-a extins sfera de activitate, și anume traficul de droguri, contrabandă cu arme, pariuri clandestine și bazându-se în special pe corupția aparatului politico-administrativ și juridic, ceea ce i-a adus venituri fabuloase și a transformat-o într-un flagel natural.

Care sunt cei mai cunoscuţi mafioţi din lume

John Gotti

Fără dar şi poate John Gotti a fost unul dintre cei mai cunoscuţi mafioţi din lume, în special în Italia. Şi-a castigar renumele după ce l-a ucis pe Paul Castellano în 1985, șeful grupului Gambino, luându-i astfel poziția. La foarte puţin timp acesta a fost arestat de către FBI. A fost condamnat pe viaţă pentru crimă, evaziune fiscală, cămătărie și alte capete de acuzare. A murit de cancer în 2003.

Carlo Gambino

Clanul Gambino a luat naştere în Italia, iar Carlo Gambino a fost mereu considerat unul dintre cei mai de renume mafioţi din lume. La o vârstă fragedă, de doar 19 ani, Carlo era deja un gangster în adevăratul sens al cuvântului. A ales să plece în SUA pentru a-şi oferi serviciile clanurilor de acolo.

Carlo Gambino a ajuns să preia poziția lui Lucky Luciano și să-l ucidă pe Albert Anastasia. A afirmat că el conduce orașul New York, până la moartea sa, din cauze naturale, în 1976.

Pablo Escobar, cel mai faimos traficant de droguri

Pablo Escobar este recunoscut drept cel mai mare traficant de droguri şi lider al unei organizaţii criminale. Ascensiunea sa a avut loc în anii ’80 atunci când a ajuns să un imperiu al drogurilor pe întreg globul, strângând atât de multe milioane de dolari încât să ajungă pe poziția a șaptea în topul Forbes al celor mai bogați oameni din lume.

Acţiunea de capturare a acestuia a fost una amplă. O colaborare a poliţiei din Columbia cu serviciile secrete americane şi serviciul antidrog a dus la capturarea să. Din nefericire pentru Escobar nu a ajuns în viaţă în spatele gratiilor, acesta fiind împuşcat pe acoperişul casei unde se ascundea.

Frank Costello

Frank Costello era poreclit „Primul Ministru” şi era un protejat al șefului mafiei, Ciro. A devenit faimos extrem de rapid începându-şi cariera de foarte tânăr, la fel ca Lucky Luciano. Atunci când cel din urmă a fost arestat, Costello ,preia întreaga putere a acestuia în cadrul familiei Luciano. Nu a fost niciodată pus sub acuzare pentru ceva mai grav decât evaziunea fiscală. În 1973 a murit din cauze naturale, la 82 de ani.

Lucky Luciano

Pe nume real Charles Luciano a fost cel mai cunoscut mafiot din lume în ceea ce privește transformarea unui sindicat al crimei într-o organizație națională. În tinerețe a lucrat pentru câteva familii de mafioți, apoi a creat un parteneriat cu Guiseppe Masseria, a devenit prieten cu celebrități precum Frank Sinatra sau George Raft. Cu toate acestea, în 1936 a fost arestat de Thomas Dewey și condamnat la închisoare pentru 30 de ani, dar în 1946 este eliberat și deportat în Italia, unde și-a continuat cariera.

Al Capone

Al Capone, fără urmă de îndoială cel mai faimos gangster din toate timpurile. Și-a început afacerile la 14 ani, când s-a mutat în Chicago. Era recunoscut pentru tendințele sale sociopate și pentru temperamentul său foarte dificil. A condus adevărate industrii de trafic cu alcool, jocuri de noroc, prostituție și alte operațiuni ilegale în Statele Unite. Una dintre cele mai mari operațiuni s-a desfășurat de Sfântul Valentin, în 1929, când și-a eliminat aproape toți inamicii într-o singură zi.

Adauga un comentariu