Culinar

Cei mai fabuloși pepeni murați, după rețeta bunicii: Secretul cojii crocante și a interiorului zemos

Publicat: 15 nov. 2021
un pepene verde murat taiat langa mai multe felii de pepene verde murat pe o farfurie
Bunica preferă să obțină pepeni murați cu miez zemos

Dacă ești înnebunit după gustul de pepene verde și vrei să te bucuri de ei și în perioada rece a anului poți pune pepeni la murat. Pepenii murați sunt un deliciu pentru cei care adoră murăturile. Printre zecile de murături pe care le pregătește bunica pentru iarnă, pepenii verzi au un loc de cinste în cămară ei. Folosind rețeta bunicii pentru a mura pepenii verzi vei reuși să obții coaja crocantă și interiorul moale, zemos și foarte aromat.

Bunica pregătește cei mai buni pepeni murați, aceștia devenind o adevărată desfătare pentru papilele gustative. Unul dintre secretele aplicate de bunica pentru a obține pepenii murați perfecți este modul în care ea alege dimensiunea acestora. Este foarte important ca pepenii pe care dorești să-murezi să nu fie prea mari, aceștia trebuind să fie puțin mai mari decât o portocală.

Bunica pentru a mura pepenii folosește un butoi de mărime medie sau borcane mari. Atunci când pregătește mâncăruri cu carne sau de post, o felie de pepene murat este ceea ce trebuie pentru a completa masa. Mâncat împreună cu preparate pe bază de fasole sau de carne, pepenii murați creează un ospăț pe cinste.

felii de pepene murat langa carne pe o farfurie
Atunci când pregătești mâncăruri cu carne, o felie de pepene murat completează foarte bine masa

Pepeni murați: Cum pregătești cei mai crocanți pepeni după rețeta bunicii

Bunica folosește 10 pepeni verzi mici pentru un butoi de mărime medie. Ea alege cu mare atenție pepenii pe care urmează să-i mureze, aceștia trebuie să fie proaspeți, fără crăpături și mici. Pentru a obține o murătură absolut fabuloasă, bunica pregătește din timp mărarul uscat, crenguțe de coacăze, frunze de hrean și frunze de viță de vie.

Unul dintre ingredientele secrete folosite de bunica pentru a obține o murătură perfectă este crenguța de vișin. Aceasta este folosită din cele mai vechi timpuri pentru a pregăti cei mai aromați pepeni murați. De asemenea, opțional bunica adaugă și vreo 15 căței de usturoi alături de pătrunjel proaspăt.

Bunica preferă să obțină pepeni murați cu miez zemos, pentru a avea acest rezultat ea nu alege pepeni verzi prea copți. Bunica verifică cu mare grijă fiecare pepene pe care trebuie să-l mureze. Ea bate cu palma pepenele iar dacă sunetul este unul curat ea îl păstrează pentru murat. Dacă sunetul este înfundat și greoi, bunica îl dă deoparte.

mai multe felii de pepene verde murat pe o farfurie
Unul din ingredientele secrete folosite de bunica pentru a obține o murătură perfectă este crenguța de vișin

Cum pregătește bunica saramura pentru cei mai buni pepeni murați

La o căldare de 10 litri, bunica pune 500 gr de sare pentru murături. De asemenea, ea adaugă și 500 gr de zahăr după care amestecă bine până se dizolvă. Bunica lasă amestecul făcut să se limpezească.

Bunica spală foarte bine harbujii înainte să-i mureze, ulterior ea pune la fundul butoiului steble de mărar, pătrunjel, crenguțe de vișin, frunze de hrean și opțional cățeii de usturoi. Pentru a reuși să murezi într-un butoi mai mulți pepeni, bunica îi aranjează cât mai compact. Dacă bunicii îi rămâne spațiu în butoi, ea adaugă printre ei și câțiva castraveți și mirodenii. La ultimul rând de pepeni ea pune câteva frunze de viță de vie.

După ce bunica a turnat saramura în butoi, ea îl întoarce pe o parte și pe cealaltă, ușor aplecându-l. Ulterior, ea pune o greutate iar peste gura butoiului o bucată de celofan. După ce a aranjat foarte bine celofanul, bunica strânge bine capacul.

mai multi pepeni verzi intr-un butoi
Bunica bate cu palma pepenele iar dacă sunetul este unul curat ea îl păstrează pentru murat

Cum verifică bunica butoiul cu pepenii murați

Peste 3-4 zile, bunica verifică butoiul și îl scutură puțin. De asemenea, se uită dacă mai este nevoie de încă puțină saramură. Dacă mai trebuie, atunci o adaugă. După ce a verificat cum se murează pepenii, ea închide capacul bine și lasă butoiul timp de o lună.

Bunica a observat că după ce pepenii verzi se murează, cei de deasupra sunt puțin mai acri. Acești iau acreala de la frunzele de vie. Nu vă îngrijorați, restul sunt dulci și aromați. Frunzele de viță de vie sunt folosite de bunica pentru a nu permite ca moarea să prindă mucegai.

După o lună pepenii verzi ar trebui să fie murați. În așa mod bunica pregătește pepeni murați pe care îi poți mânca toată iarna. Ea ține pepenii murați într-un beci răcoros, unde aceștia se păstrează minunat până la primăvară.

Dacă vrei sa te aprovizionezi cu cele mai delicioase murături după rețeta bunicii poți să încerci cele gogonelele murate cu gust acrișor picant, sau castraveții murați ca la bunica acasă. O altă murătură care nu trebuie să lipsească din cămara ta este varza murată și gogoșarii în oțet.

o felie de pepene verde mrurat langa un pepene verde murat pe o farfurie
Este important ca pepenii pe care dorești să-murezi să nu fie prea mari,




Adauga un comentariu