Secretele istoriei

Cei mai mari pictori romani – Gheorghe Petrascu

Publicat: 14 iun. 2013
3
Gheorghe Petrascu (Gheorghe Petrovici, n. 20 noiembrie 1872 (S.N. 2 decembrie), Tecuci – d. 1 mai 1949, Bucuresti) a fost un pictor si academician roman, fondator al unui curent artistic, caracterizat printr-un colorit grav, concentrat si prin forta de evocare a obiectelor si privelistelor, prinse in mediul lor imediat.
S-a nascut in orasul Tecuci din Moldova, intr-o familie cu traditii culturale. Parintii sai erau mici proprietari din tinutul Falciu, Costache Petrovici-Rusciucliu si sotia acestuia Elena, nascuta Biya. Frate cu diplomatul, scriitorul si criticul literar si de arta Nicolae Petrascu. Gheorghe Petrascu arata de tanar inclinatii artistice, facand primele studii la Universitatea Nationala de Arte Bucuresti. La recomandarea lui Nicolae Grigorescu, primeste o bursa pentru a se perfectiona in strainatate. Dupa un scurt timp petrecut la München, pleaca la Paris, unde se inscrie la Academia Julian si lucreaza in atelierul lui Bouguereau (1899-1902).
De la prima sa expozitie personala la Ateneul Roman (1900), este remarcat de scriitorii Barbu Delavrancea si Alexandru Vlahuta, care ii cumpara cate o lucrare.
Cu o pasiune nestavilita, picteaza peisaje, atat in tara (Sinaia, Targu Ocna, Campulung-Muscel), cat si in Franta (Vitré, Saint-Malo), Spania (Podul San Martin din Toledo) si mai ales in Italia (Venetia, Chioggia, Napoli). In peisajele sale, lumina nu sterge contururile ca la impresionisti, dimpotriva, arhitecturile rectilinii se impun printr-o impresie de soliditate. 
Din acest punct de vedere, peisajele venetiene demonstreaza cel mai bine anticonformismul lui Petrascu. Artistul rezista interpretarilor traditionale, in care peisajul orasului pe laguna nu era decat un pretext pentru a analiza interferenta vibratiilor luminoase, in eterna schimbare pe apa, pe zidurile colorate si in aerul pur.
Pentru Petrascu, Venetia poseda o noblete dramatica, o maretie tragica si fastuoasa, „cu straluciri de vechi relicve, ce evoca istoria vechilor palate, cu poezia lor grava si fascinanta”. Intr-o dezlantuire a tonurilor dure, Petrascu realizeaza o massa de culori tumultuoase, printr-o juxtapunere insolita a rosului stins, cu tonalitati de albastru, cenusiu si brun. 
Aceasta suprapunere succesiva da pastei lui Petrascu o structura aproape sculpturala, rugozitatile culorii influenteaza regimul de umbre si lumina ca accentele unui relief. Portretele – in special cele pictate in perioada 1923-1927 – produc o impresie de austeritate majestuoasa. Autoportretul din „Muzeul Zambaccian” pare a descinde din Renasterea italiana, de o gravitate solemna dar si cu o nota de sensualitate.
Gheorghe Petrascu a avut numeroase expozitii personale, intre 1903 si 1923 la Ateneul Roman, apoi la „Caminul Artei” (1926-1930), culminand cu cele doua retrospective de la „Sala Dalles” din anii 1936 si 1940. A participat la Bienala din Venetia (1924, 1938 si 1940); primeste „Marele Premiu” al „Expozitiei Internationale” din Barcelona (1929) si al celei din Paris (1937).
In 1972, la aniversarea a 100 de ani de la nasterea artistului, Galeria Nationala din Bucuresti a organizat o expozitie retrospectiva cu o selectie a operelor sale din principalele muzee si colectii din Romania, relevand autenticitatea stilistica a unui pictor roman de certa valoare europeana.




Adauga un comentariu